Ai un copil agitat? Doarme prea puţin!

4 iulie 2013 18:31   Sănătate
Ultima actualizare:

În general, copiii ar trebui să doarmă la prânz măcar o oră pe zi şi să aibă un somn liniştit noaptea. În caz contrar ei încep să devină agitaţi, nu se mai pot concentra, devin agresivi şi uită aproape tot.

Deoarece simptomele sunt similare ca la ADHD, mulţi doctori se grăbesc să dea un diagnostic. Aşa că în loc să-ţi spună că micuţul tău are nevoie de mai multă odihnă, te trezeşti că pleci din cabinet cu o reţetă de medicamente pentru o boală, pe care de fapt nu o are. De aceea este indicat să-ţi studiezi copilul în timp ce doarme pentru a observa dacă nu există ceva care să-l perturbe.

De exemplu sforăitul sau apneea îi poate cauza probleme deoarece în timpul somnului respiraţia, activitatea inimii şi alte funcţii ale organismului suferă modificări importante, fapt ce contribuie la "refacerea" acestuia peste noapte. Un somn insuficient sau cu întreruperi nu va putea asigura această refacere.

Apnee este o întrerupere temporară a respiraţiei. Iar persoanele, care suferă de acest sindrom se opresc în mod repetat din respirat în timpul somnului, pentru intervale cuprinse între câteva secunde şi un minut sau chiar mai mult. Aceste întreruperi produc o scădere a cantităţii de oxigen din sânge, fapt ce poate provoca grave complicaţii sau chiar moartea. Drept urmare, dacă micuţul tău se confruntă cu astfel de dereglări de somn şi nu le rezolvaţi e posibil să aibă, pe viitor, dificultăţi de comportament.

Mai multe