Albăstrelele alină bolile de rinichi

8 februarie 2017 11:40   Sănătate
Ultima actualizare:

Ți se întâmplă deseori ca, din cauza unei dureri provocate de mișcarea pietrelor la rinichi, să nu poți lucra sau măcar să stai pe scaun? Adjuvantîn tratarea problemelor renale este albăstreaua, cunoscută și ca măturică, floarea-paiului sau iarba-frigurilor.

Potrivit fitoterapeuților, leacurile cu această plantă acționează pe 3 direcții: calmant, diuretic și dezinfectat. Celelalte efectele ale albăstrelelor se obțin sau se potențiază, doar combinate cu alte plante medicinale.

Albăstrelele se folosesc și în cosmetică, pentru că au efecte calmante și tonifiante, încetinind procesul de îmbătrânire a pielei.

Elimină pietrele la rinichi

Cei cu litiază renală pot încerca infuzia combinată de albăstrele. Ai nevoie de: 1 linguriță și jumăte de flori de albăstrele uscate, 1 lingură de frunze de mesteacăn, 1 de merișor și 1 de cozi de cireșe. Pune amestecul într-un bol, toarnă 250 ml de apă clocotită, acoperă și, după 10-15 minute, filtrează. Bea câte 2 căni de ceai pe zi, după masa de prânz și cea de seară. Ține cura până când simptomele s-au ameliorat.

Pentru gingii sănătoase

Ai afte, mici răni ale mucoasei gurii ori gingii iritate? Amestecă 1 lingură de frunze uscate de zmeur cu 1 de flori de albăstrele, peste care toarnă jumătate de cană de apă clocotită. Strecoară și, când infuzia e călduță, clătește gura. Repetă procedeul de câte ori este nevoie.

Contra infecțiilor urinare

Dacă te-ai confruntat într-o perioadă scurtă de timp cu mai multe infecții urinare, pentru a le preveni, pune într-un bol 1 lingură de infuzie de albăstrele, o jumătate de linguriță de extract de strugurii ursului și o jumătate de linguriță de extract de mlădițe de iarbă-neagră. După ce ai omogenizat ingredientele, lasă-le deoparte 20 de minute, strecoară și apoi consumă preparatul de 2 ori pe săptămână. În felul acesta, poți preveni recidiva bolii.

Află pe clicksanatate.ro ce remedii cu albăstrele combat rănile și tusea!

S.O.S tensiune mică! Ai nevoie de aceste remedii!

Cum să-ți monitorizezi sănătatea acasă

Mai multe