Aleargă o oră ca să dea mielul jos

8 mai 2013 16:21   Sănătate
Ultima actualizare:

Micul, carnea de miel, drobul, ouăle şi cozonacul au fost vedete pentru câteva zile. Tot românul le-a avut pe masă, săptămâna trecută. Nimeni n-a mai ţinut cont de calorii, astfel că siluetele au luat-o razna. Aşa se face că sălile de fitness au devenit neîncăpătoare.

De 1 Mai şi Paşte românii au dat frâu liber poftelor. N-au mai ţinut cont de ce bagă în gură, astfel că au luat proporţii. Obişnuiţi să arate bine, cei mai mulţi s-au reîntors în sălile de fitness şi se chinuie acum să revină la silueta pe care au avut-o înainte de Sărbători. La  Planet Swim&Gym, din Bucureşti, ieri, era plin. Fetele şi băieţii transpirau de zor.

Băieţii trag de fiare ca să facă muşchi

Au tras de fiare, au aleargat pe bandă câte o oră şi au strâns din dinţi, atunci când antrenorul le-a mai băgat în program câteva serii în plus.

"Vin la sală de patru ori pe săptămână şi stau câte două ore. Muncesc din greu. Într-o lună am slăbit 4 kilograme, dar mai am multe de dat jos, mai ales acum după Paşte", ne-a spus Simona, care alerga pe bandă de zor.Un abonament la această sală costă 450 de lei pe lună şi include accesul la fitness, aerobic, spinning şi piscină.

Cine vrea să plătească pe trei luni dă 1.100 de lei, iar pentru un an întreg, 2.700 de lei (ai inclus o lună de freezing şi 12 intrări gratuite pentru invitaţi). Dacă nu puteţi ajunge la sală, antrenorul Cătălin Grămescu vă arată mai jos câteva exerciţii pe care le puteţi face singuri.

Fandări

Te ajută să dai grăsimea jos de pe coapse. Fă 4 serii a câte 12 repetări, pe fiecare picior!

Genuflexiuni

Exerciţiul modelează picioarele, fesierii, partea inferioară a spatelui şi abdomenul. Fă 4 serii a câte 15 repetări!

Abdomene

Pentru a da jos "colăceii"e bine să faci 4 serii a câte 20 de abdomene!

Mai multe