Alimente pentru o imunitate de fier

22 septembrie 2017 20:22   Sănătate
Ultima actualizare:

Odată cu venirea toamnei, organismul nostru devine mai vulnerabil şi are nevoie de ajutor pentru a se adapta la schimbările de temperatură. Alimentaţia sănătoasă, echilibrată şi diversificată e principalul secret pentru a scăpa de afecţiunile de sezon. Află detalii din revista „Click! pentru femei”.

Ficat de viţel, contra infecţiilor

Studiile de specialitate relevă faptul că zincul acţionează eficient împotriva infecţiilor. Carnea de pui sau de curcan, fructele de mare, tonul, ficatul de viţel şi fulgii de ovăz sunt alimente bogate în zinc, care nu trebuie să-ţi lipsească din dieta zilnică.

Rădăcină de ghimbir împotriva răcelii

Rădăcina de ghimbir este ideală pentru prevenirea şi combaterea răcelilor de sezon. E bună când suferi de roşu în gât, răguşeală, tuse, favorizând expectoraţia şi accelerând vindecarea. Rade un pic de rădăcină de ghimbir peste peştele la cuptor, amestec-o în sosuri şi garnituri. 

Usturoi, rol antibiotic

Usturoiul are în compoziţie compuşi care conţin sulf, precum alicina, cu rol în întărirea sistemului imunitar. E considerat un antibiotic natural, cu condiţia să fie consumat crud sau macerat în ulei de măsline. Moleculele sale active sunt eliberate când căţeii de usturoi sunt zdrobiţi. Se recomandă să consumi 6 căţei de usturoi pe săptămână. 

Ceapă, în stări gripale

Oferă belşug de vitamine (A, PP, B5, C, E) şi oligoelemente (bariu, cobalt, fier, cupru, iod, magneziu, siliciu). Este adesea recomandată în caz de gripă, guturai, bronşită, laringită. Crizele de tuse pot fi calmate cu remedii pe bază de ceapă coaptă, pentru că în această stare are acţiune emolientă şi expectorantă. O poţi consuma crudă şi sub formă de ceai. Prepară-l dintr-un litru de infuzie de muguri de brad în care fierbi 5 cepe, iar la final adaugi 10 g miere. Bea 1-2 căni cu ceai pe zi. 

Fructe şi legume, pentru vitamina C

Deoarece organismul nu e capabil să secrete singur vitamina C, ai nevoie de un regim variat, bogat în fructe şi legume care să-ţi crească rezistenţa organismului. Pe lângă faptul că menţine ţesuturile tinere, acidul ascorbic susţine imunitatea, protejându-te astfel de infecţii. Poţi consuma, la alegere, câte două porţii zilnice de varză roşie, broccoli, ardei roşu, citrice, kiwi.

Mai multe