Apa ideală pentru dinți: de la robinet, plată sau minerală? Ce cantitate de fluor trebuie să aibă pentru a nu face carii

5 august 2021 13:02   Sănătate
Ultima actualizare:

Igiena orală are un rol esențial în prevenirea cariilor și a altor posibile afecțiuni la nivel oral. Există însă încă un factor foarte important de care trebuie să ținem cont: apa pe care o consumăm. Este de preferat cea de la robinet sau ar fi mai bine să ne îndreptăm spre variantele de apă îmbuteliată? Foarte importantă este cantitatea de fluor pentru a nu face carii.

Pe lângă o dietă echilibrată, obiceiuri corecte de igienă dentară și vizite regulate la stomatolog, apa are un rol foarte important în păstrarea unei bune sănătăți orale. Avem opțiunea de a consuma apa de la robinet sau cea îmbuteliată.

”Pe lângă rolul de hidratare, apa este foarte importantă și prin aportul de minerale, printre care și fluorul. Știm deja despre fluor că are un rol cât se poate de important atunci când este vorba despre prevenirea apariției cariilor. De cele mai multe ori, conținutul de minerale și inclusiv fluor este menționat pe eticheta oricărei sticle de apă îmbuteliată. Ideal este să avem un conținut de 1 mg fluor la 1 litru de apă (0,7-1,2 ppm)”, recomandă medicul stomatolog Sorina Stroe.

În cazul apei de la robinet, pentru a afla concetrația de fluor trebuie să sunăm la furnizor. Concentrațiile de fluor sunt în funcție de pământul din care vine apa și de procesele de tratare și filtrare.

Apa carbogazoasă îndulcită sau cu arome dăunează dinților

„Dacă folosim filtre de casă, informația legată de conținutul de minerale o putem regăsi cel mai probabil citind manualul de instrucțiuni al filtrului”, explică Sorina Stroe.

Aceasta spune că cea carbogazoasă este mai acidă decât cea clasică, întrucât se obține prin adăugarea dioxidului de carbon, care se transformă în acid carbonic în gură.

Dar, chiar și așa, studiile arată că mediul creat nu este suficient de acid pentru a cauza probleme reale la nivel dentar. Doar ce îndulcită sau cu arome poate avea însă o aciditate mai mare care, pe termen lung, să dăuneze dinților.

Citește și:

Ce greșeli facem când ne spălăm pe dinți. Sfaturi de la stomatolog ca să ne păstrăm dantura sănătoasă

Spartul seminţelor afectează dinţii! Obiceiurile periculoase pentru dantură

Mai multe