Armurariul îți crește imunitatea

23 august 2017 17:25   Sănătate
Ultima actualizare:

Cunoscut și ca ciulinul-laptelui, armurariul este una dintre cele mai bune plante pentru ficat. Semințele de armurariu conțin silimarină, în proporție de 70-80%, care se regăsește în mai toate suplimentele și medicamentele recomandate de specialiști pentru bolile hepatice. Pe lângă acest compus, în semințe se mai găsesc și acidul linoleic, oleic și palmitic, dar și proteine.

Cum se administrează

Armurariul se administrează sub formă de ceai, pulbere (1 linguriță rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Se ține sub limbă  10-15 minute, apoi se înghite cu apă), ulei extravirgin din semințe de armurariu (1-2 linguri pe zi) și comprimate. Pentru tratarea oboselii, migrenei și pentru ameliorarea simptomelor menopauzei și a indigestiei poți folosi tinctura de armurariu. O prepari astfel: macini 50 g de semințe de plantă. Praful obținut îl pui într-o sticluță în care vei turna 250 ml de alcool alimentar de 70 de grade. Iei 10-30 picături pe zi, cu 15 minute înainte de masă, la indicația fitoterapeutului.

Fiind bogat în antioxidanți, armurariul întărește sistemul imunitar și contracarează acțiunea radicalilor liberi (compuși care favorizează îmbătrânirea și îmbolnăvirea celulelor din organism). Doctorul recomandă să iei 140 mg de silimarină, sub formă de comprimate. Se ia timp de 3 săptămâni de 3 ori pe zi.

Știai că...

...silimarina poate duce la scăderea riscului de cancer? Ea acționează ca stimulent al sistemului imunitar și apără organismul împotriva deteriorării ADN-ului, împiedicând astfel dezvoltarea tumorilor de risc oncogen.

Află pe clicksanatate.ro cum să folosești remediile cu armurariu pentru detoxificare și după o hepatită!

Dieta care previne chisturile mamare

Când e indicat să iei ultima masă a zilei

Mai multe