Aromele răspândite de unele plante sunt surse de energie
În comparație cu băuturile calorice sau cu batoanele proteice, totdeauna, aromele răspândite de unele plante sunt surse importante de energie.
Studiile au demonstrat că aromaterapia, care se bazează tocmai pe puterea uleiurilor extrase din plante, stimulează funcţiile organismului nostru. Aceasta este concluzia specialiştilor de la Universitatea West Virginia Wheeling Jesuit care, în această privință, au confirmat beneficiile mentei.
La un studiu pe această temă, cercetătorii au dat participanţilor să miroase frunze de mentă. Aroma plantei a avut efecte imediate atât asupra performanţelor atletice ale sportivilor care făceau jogging în mod normal, cât şi asupra puterii de concentrare a persoanelor care aveau preocupări intelectuale sau efectuau diferite munci administrative. „Aroma mentei influenţează starea de spirit şi creşte puterea de concentrare. De aceea, pentru a vă recăpăta energia, înaintea unei acţiuni importante, trebuie să aveţi la îndemână fie o punguţă cu frunze de mentă, fie bomboane cu aromă de mentă”, ne recomandă specialiştii prestigiosului for universitar.