Aşa arată ziua perfectă pentru corpul tău
27 august 2017 19:28
Sănătate
Ultima actualizare:
Zece ani de studiu le-au trebuit britanicilor să elaboreze un program de funcţionare optimă a organismului uman. Au pus cap la cap metabolismul, bioritmul, nivelul de energie şi funcţiile psiho-cognitive a peste 100.000 de voluntari şi au obţinut ziua perfectă!
- Ora 6.45 – Trezirea. După şapte sau nouă ore de somn e bine să ne ridicăm din pat la răsărit. Singura excepţie o fac cei care au până în 18 ani care au nevoie de 10 ore de somn.
- Ora 7.00 – Înviorare. Studiile arată că este indicat să faceţi exerciţii de tip cardio înainte de a mânca micul dejun. Şi asta pentru că nivelul de zahăr din sânge, insulină şi glicogen sunt mai scăzute.
- Ora 7.15 - Micul dejun. Prima masă a zilei ar trebui consumată la 30 de minute după ce v-aţi trezit. În felul acesta micul dejun energizează şi nu stimulează îngrăşarea.
- Ora 7.30 – Sex. La 45 de minute după ce aţi făcut ochi, aţi apucat să vă învioraţi şi nivelul de testosteron al bărbaţilor e crescut e indicat pentru ambele sexe să treacă la acţiune.
- Ora 9.45 – Muncă. Studiile arată că atingem apogeul puterii de concentrare, memoria este super-alertă, suntem mai focusaţi şi nivelul creativităţii e ridicat.
- Ora 10.45 – Relaxare. Aceasta este ora la care stresul atinge cote maxime. De aceea este indicat să luaţi o scurtă pauză de 5-10 minute pentru a vă trage sufletul.
- Ora 12.15 – Prânzul. Este indicat să luaţi prânzul la patru ore după ce aţi mâncat micul dejun. Respectarea acestei ore reduce nivelul de colesterol şi apariţia afecţiunilor cardiace.
- Ora 15.30 – Gustarea. Asta e ora la care vă simţiţi sleiţi şi storşi de energie. E bine să luaţi o gustărică. Atenţie pentru cei aflaţi la regim: 39% din voluntari şi-au stricat cura la ora asta.
- Ora 18.00 – Cina. Nu vă îmbuibaţi chiar dacă aţi avut parte de o zi extrem de activă. Ideal este să aveţi parte de o masă care să nu depăşească 850 de calorii şi să fie săracă în grăsimi.
- Ora 18.10 – Vinul. După o zi lungă la serviciu, un pahar de vin de 100-150 ml este perfect pentru a vă echilibra. E nevoie de 4 ore pentru ca ficatul să proceseze alcoolul, înainte de somn.
- Ora 18.30 – Sala de forţă. După ce s-a aşezat mâncarea, este recomandat să ardeţi caloriile acumulate peste zi şi să deveniţi activ. Mergeţi la sala de forţă şi trageţi de fiare, ridicaţi greutăţi.
- Ora 22.10 – Culcarea. Ceasul vostru biologic vă anunţă că asta e ora perfectă de culcare. În 20 de minute aţipiţi şi după încă 90 de minute intraţi în etapa de restaurare a funcţiilor biologice.