Asigurările de sănătate - tu ştii ce drepturi ai?
Ce reprezintă asigurările sociale de sănătate
Ce este, de fapt, această asigurare? Conform Legii nr. 95/2006, actualizată, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei, fiind menit să garanteze accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. Gestionarea fondului se face prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, CNAS şi, respectiv, prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Cât plăteşti ca să fii asigurat
Salariaţiilor li se opreşte o cotă procentuală de contribuţie pentru sănătate - anume, 5,5 % din venit. De asemenea, în fiecare lună, angajatorul plăteşte o cotă de 5,2 %.
Persoanele care nu realizează venituri şi nu se încadrează într-o categorie scutită de plata contribuţiei trebuie să plătească o cotă de 5,5% dn venitul minim brut pe economie.
Drepturile unui asigurat
În mare, înseamnă să poţi alege un medic de familie, să ai dreptul de a te interna în spital ori de câte ori e nevoie, să poţi primi reţete gratuite şi compensate. Poţi beneficia de o serie întreagă de drepturi, dar ai şi obligaţii şi e bine să ştii care sunt. Ce drepturi ai:
- Poţi alege furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate, în condiţiile legii.- Poţi să te înscrii pe lista unui medic de familie, ales de tine, şi, dacă eşti nemulţumit de serviciile lui, îl poţi schimba după 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia.- Poţi beneficia de tratamente şi de medicaţia aferentă, de materiale sanitare şi de dispozitive medicale (orteze şi proteze).- Poţi beneficia de servicii de asistenţă medicală preventivă.
De asemenea, ca asigurat mai beneficiezi de serviciile medicale în ambulatorii şi în spitalele aflate în relaţie contractuală cu Casa de asigurări de sănătate, precum şi de servicii medicale de urgenţă; ai dreptul la concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.