Aveţi grijă când vă curăţaţi dinţii să nu rămâneţi ştirbi!
15 octombrie 2015 23:04
Sănătate
Ultima actualizare:
Folosirea aţei dentare poate să fie o pierdere de timp şi să vă facă mai mult rău decât bine. La această concluzie au ajuns cercetătorii britanici de la Universitatea din Newcastle.
Autorii unui nou studiu au arătat că folosirea aţei dentare pentru curăţarea dinţilor nu face decât să împingă bacteriile adânc în gingie. Astfel, poate să crească riscul de îmbolnăvire a gingiilor şi de apariţie a altor afecţiuni dureroase.
Până acum, medicii dentişti recomandau aţa dentară pentru îndepărtarea resturilor de mâncare dintre dinţi. Însă experţii spun că e preferabil ca acestea să fie îndepărtate prin spălarea pe dinţi cu periuţa.