Aveți probleme cu oasele? Consumați frecvent ceapă !
Deseori, dar mai ales când vremea este instabilă, durerile de oase sunt greu de suportat. Vârstnicii, dar și tinerii se confruntă cu astfel de necazuri. Numeroasele cercetări pe această temă au scos în evidență un lucru îmbucurător : în rândul populaţiilor care consumă ceapă, numărul fracturilor este mai redus și sistemul osos este mai puternic.
Cercetătorii din marile laboratoare ale lumii, preocupați de acest subiect
Preocupați de acest subiect, cercetătorii din marile laboratoare ale lumii au studiat, decenii la rândul, ce efecte are asupra organismului, consumul de ceapă. Un studiu pe această temă a fost realizat și de cercetătorii de la Universitatea Berna din Elveţia.
Ce descoperire au făcut specialiștii elvețieni
Specialiștii prestigiosului for universitar au descoperit că o substanţă din compoziţia cepei (gama glutamil peptidază ) menţine sănătatea oaselor. Rezultatele testelor de laborator au dovedit că acei cobai care au consumat cantităţi de ceapă la fiecare masă (echivalentul a 400g de ceapă pe zi pentru oameni) au pierdut mult mai puţină masă osoasă în comparaţie cu cobaii care nu aveau această legumă în hrana zilnică. De aceea, cercetătorii elvețieni ne recomandă să consumăm frecvent ceapă, pentru a beneficia pe deplin de proprietăţile terapeutice ale acestei legume, un tonic dovedit al oaselor.