Aviz șoferilor! Sucul de roșii accelerează eliminarea alcoolului

18 septembrie 2012 6:20   Sănătate
Ultima actualizare:

Sucul de roșii este este unul dintre cele mai sănătoase băuturi, cu numeroase beneficii pentru întreg organismul. Stimulează metabolismul și sistemul imunitar, previne cancerul și afectiunile cardiovasculare, întărește oasele și reglează nivelul de colesterol din sânge.

La aceste avantaje multiple se mai adaugă unul. S-a descoperit că sucul de roşii accelerează semnificativ eliminarea alcoolului de către ficat.

Cercetătorii japonezi au ajuns la concluzia că în medie, alcoolul din organism dispare total după cinci ore cu apă şi după patru ore cu suc de roşii. Viteza de eliminare a alcoolului de către ficat este în principiu constantă şi proprie fiecărui individ (reperul este de 0,15 g pe litru de sânge şi pe oră).

Rezultatele celor mai recente cercetări ale lor au fost prezentate la un congres al Societăţii japoneze de nutriţie.

Mai multe