Bea socată dacă vrei să slăbeşti

12 iunie 2012 14:11   Sănătate
Ultima actualizare:

Dulce-acrişoară, puţin acidulată şi numai bună de băut în zilele călduroase, socata este licoarea preferată a sezonului. Pentru un corp de invidiat, bea în fiecare săptămână suc de soc.

Îţi dă energie

Sucul de soc este un bun tonic general, cu efecte diuretice, depurative şi antitoxice.

O cură de 2 săptămâni, cu câte 1 litru de socată pe zi, are efecte remarcabile în cazul persoanelor afectate de surmenaj nervos şi astenie.

Elimină toxinele

Sucul de soc este foarte bun în curele de detoxifiere.

El ajută la eliminarea toxinelor din organism şi la scăderea în greutate.

Socata se foloseşte şi pentru îmbunătăţirea stării generale a unei persoane atunci când este bolnavă.

Te ajută să slăbeşti

Pentru cei care vor să ţină o cură de slăbire cu suc de soc este indicat să combine licoarea cu alte alimente precum cereale, fructe sau legume. 

Curăţă rinichii

Socata poate contribui şi la vindecarea unor afecţiuni renale, acţionând asupra epiteliului renal, cu stimularea activităţii rinichilor, dizolvarea nisipului şi a calculilor renali şi mărirea cantităţii de urină eliminate în timpul zilei.

Alungă celulita

Socul ajută la înlăturarea aspectului de "coajă de portocală". 

Beneficiile acestei cure cu socată se reflectă la nivelul pielii care, prin eliminarea celulitei, îşi recapătă aspectul neted şi fermitatea.

Aşa prepari sucul de soc!

Socata se prepară din 10 flori de soc, care se pun într-un borcan de sticlă, peste care se toarnă 5litri de apă, 2 lămâi, un kg de miere, 10 boabe de orez, 10 cuişoare.

Ingredientele se macerează vreme de 3-5 zile. Băutura se strecoară şi se păstrează la rece.

O puteţi bea aromatizată cu mentă sau ghimbir.

În uz extern, ceaiul de soc se foloseşte în furuncule, abcese, eczeme, degerături, arsuri, umflături, urticarie, având rol de a reduce inflamaţiile şi de a fluidifica infecţiile.

Mai multe