Bebeluşii născuţi prin cezariană sunt mai predispuşi să sufere de autism

28 octombrie 2014 12:54   Sănătate
Ultima actualizare:

Bebeluşii născuţi prin cezariană prezintă un risc mai mare cu 23% de a suferi de autism, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la University College Cork din Irlanda.

Oamenii de ştiinţă irlandezi au descoperit că o astfel de intervenţie chirurgicală pare să crească riscul de autism cu aproape o pătrime, însă nu au găsit deocamdată o explicaţie pentru acest fenomen. Ei le îndeamnă pe femei să nu se sperie de rezultatele studiului, întrucât riscul general de autism rămâne la un nivel foarte scăzut, informează mediafax.ro.

În Marea Britanie, un sfert din totalul naşterilor sunt realizate prin cezariană, iar numărul lor a crescut de patru ori din 1970 până în prezent. Această creştere se datorează parţial faptului că femeile care prezintă riscuri de complicaţii medicale în timpul naşterii sunt sfătuite să recurgă la cezariană, deoarece această intervenţie este mai sigură.

Cercetătorii irlandezi au analizat o serie de studii anterioare care asociau naşterea prin cezariană şi autismul. Ei au descoperit că procedura medicală duce la o creştere medie de 23% a riscului de autism, deşi nu pare să existe niciun motiv evident în spatele acestui fenomen. Autorii analizei au încercat să afle şi dacă există o legătură între cezariană şi ADHD (deficit de atenţie/ tulburare hiperkinetică) însă rezultatul nu a fost concludent. Studiul a fost coordonat de medicul Eileen Curran.

Mai multe