Beneficiile curei cu struguri
Vedetele lunii septembrie sunt, de departe, strugurii. Fie ei albi sau roşii, strugurii sunt alimente-medicament, cu avantaje pentru sănătate, dar şi pentru frumuseţe. Strugurele are multiple calităţi terapeutice, graţie compoziţiei sale bogate: numeroase săruri minerale, cum sunt calciul, fierul, fosforul, potasiul, magneziul, iodul, florul, cuprul, cobaltul şi zincul. Strugurii conţin şi enzime valoroase, fibre, zaharuri, vitaminele A şi C, precum şi vitaminele din grupa B.
Cum se ţine cura
Problemele cu bila leneşă, cu tranzitul intestinal şi infecţiile urinare pot fi tratate naturist urmând o cură cu struguri. Această cură stimulează funcţiile digestive şi diureza, reduc fermentaţiile intestinale, micşorează aciditatea urinei şi cantitatea acidului uric şi stimulează secreţia bilei.• De preferat sunt strugurii cu pieliţă subţire, pentru că nu îngreunează digestia.• Poţi începe de la câţiva ciorchini pe zi până ajungi la 1-2 kilograme de struguri zilnic.• Împarte cantitatea de struguri în 3 porţii, dintre care una dimineaţă, pe nemâncate, următoarea pe la ora 11.00 şi ultima porţie, spre exemplu, la ora 18.00, dar nu mai târziu, pentru că sunt bogaţi în glucide.• Cura cu struguri se poate ţine cel mult o lună.
Normalizează tensiunea aterială
Strugurii, în special cei roşii, sunt o sursă excelentă de antioxidanţi, cu rol de prevenire a cancerului. Toate substanţele conţinute de struguri, indiferent de tipul lor, îi transformă în tratamente naturale, care pot ajuta în detoxifiere şi în probleme de tranzit intestinal. Efectul alcalinizant al strugurilor aduce beneficii în afecţiunile reumatismale, metabolice (gută), în litiazele biliare şi urinare şi în constipaţie. Strugurii stimulează secreţiile biliare, fluidizează sângele şi normalizează nivelul tensiunii arteriale. De asemenea, un consum regulat de struguri duce la scăderea nivelul de colesterol „rău" şi are efect tonic asupra sistemului nervos.