Beneficiile şi contraindicaţiile aspirinei
21 octombrie 2015 23:40
Sănătate
Ultima actualizare:
Obişnuieşti să iei când te doare capul, dar virtuţile aspirinei asupra sănătăţii sunt mai numeroase. Însă trebuie să fii atent la administrare, căci are şi contraindicaţii. “Click! pentru femei” îţi spune care sunt beneficiile şi pericolele consumului de aspirină.
- Combate inflamaţiile şi durerile. Fiind un medicament antiinflamator, aspirina este indicată pentru calmarea durerilor cauzate de reumatism. Totodată, datorită proprietăţilor analgezice poţi lua o aspirină dacă ai migrene, cefalee, când ai dureri dentare, cât şi în cazul durerilor menstruale moderate. Acest medicament este eficient şi pentru combaterea febrei, simptom frecvent în cazul răcelilor şi gripei.
- Previne apariţia infarctului. Pentru că împiedică formarea cheagurilor de sânge, acest medicament este prescris celor care au suferit un accident vascular cerebral sau un infarct, dar şi în cazul trombozelor venoase. De asemenea, are şi efect de prevenire al acestor probleme de sănătate. Şi efectele arsurilor solare pot fi ameliorate prin administrarea de aspirină. Un studiu efectuat de cercetătorii americani de la Universitatea din Utah a arătat că aspirina poate încetini instalarea maladiei Alzheimer, dar şi a demenţei.
- Irită mucoasa stomacului. Luată în doze mari, aspirina irită tubul digestiv, ceea ce poate provoca arsuri gastrice, dureri abdominale, greaţă şi vărsături, favorizând apariţia ulcerului gastric. De aceea, e recomandată aspirina tamponată, care conţine acid acetilsalicilic şi săruri de calciu. Persoanele cu diferite alergii, astm bronşic sau afecţiuni cerebrale nu trebuie să ia aspirină decât în cazul în care a fost prescrisă de un doctor. Până la împlinirea vârstei de 12 ani această pastilă se administrează copiilor doar dacă a fost recomandată de medic. Totodată, pentru că poate cauza hemoragii, nu trebuie luată înaintea unor intervenţii chirurgicale. E contraindicată celor care suferă de gastrită şi ulcer, căci poate cauza hemoragie internă.