Busuiocul, un remediu care vindecă trupul și sufletul
Este un fapt dovedit că busuiocul, planta care tratează zeci de afecțiuni, este folosit și în tradițiile populare. Zalmoxis, rămas în istorie ca zeul suprem al geto-dacilor, i-a instruit pe aceștia în medicina naturistă. El spunea : "Nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet
De aceea, se crede că busuiocul a fost un leac preferat de Zalmoxe, în medicina alopată. Mai târziu, după creștinarea populației din Nordul Dunării, busuiocul a fost ( și este folosit) în tradițiile populare ( la Bobotează, de exemplu), pentru sfințirea locurilor și pentru atragerea norocului.
Busuiocul este apreciat pentru efectul antiinfecțios
Numeroase studii scot în evidență efectul antiinfecțios al plantei. De-a lungul timpului, numeroase studii realizate de terapeuţii români au scos în evidenţă un fapt extraordinar: persoanele care consumă zilnic un litru de apă, în care adaugă o picătură de ulei volatil de busuioc, sunt mult mai rezistente la infecţiile cu bacterii luate din alimente. Totodată, în sezonul rece , infuzia cu busuioc și-a dovedit efectul antiinfecțios, deoarece combate bacteriile care produc toxiinfecţiile alimentare, dar şi urmările acestora: voma, diarea și stările febrile.
Cercetătorii indieni, despre efectele antiinflamatorii ale plantei
În acelaşi timp, preocupaţi de efectele terapeutice ale busuiocului, cercetătorii de la Colegiul de Farmacie Poona din India au realizat un studiu care evidenţiază proprietatea antiinflamatorie a busuiocului. În mod surprinzător, tinctura din această plantă a redus inflamaţiile reumatice ale bolnavilor cu un procent de 73 %, la un interval de 24 de ore de la începerea tratamentului.