Cafeaua te ajută să slăbeşti

17 mai 2012 14:44   Sănătate
Ultima actualizare:

Sari peste micul dejun, bea multă cafea, mişcă-te, mănâncă trei mese pe zi, fă duşuri reci şi vei avea o siluetă de invidiat. Cam aşa sună sfaturile expertului nutriţionist şi antrenor britanic Venice A. Fulton. Iată ce trebuie făcut.

Nu mânca dimineaţa! Micul dejun e cea mai sănătoasă masă! Greşit. Dimineaţa organismul are energie stocată de cu seara şi poţi rezista până la ora 12.00. Bea în schimb o jumătate de litru de apă în reprize de câte 175 de cl.

Fă un duş rece! Un duş rece-cald în fiecare dimineaţă arde grăsimile stocate şi îţi reglează metabolismul pentru 12-15 ore. Nu sta mai mult de 15 minute la duş. Apa trebuie să aibă 15-20 grade Celsius.

Bea cafea! Cafeaua este secretul natural de ardere a grăsimilor. Când bei cafeaua pe stomacul gol, stomacul arde grăsimile, lansându-le în sistemul circulator. Nu pune zahăr sau îndulcitor! Lasă cofeina să-şi facă efectul!

Mişcă-te! Cofeina din sistemul circulator şi mişcarea sunt inamicii numărul 1 ai grăsimii. Muşchii au un tonus optim şi e timpul să îi foloseşti, făcând curat în casă sau grădinărind.

Alege bine ce mănânci!Fiecare masă trebuie să aibă 50% proteine. Se recomandă carnea de pui, curcan, miel, vită şi peşte. Mâncaţi de asemenea ouă, iaurt, nuci, seminţe şi crudităţi. Nu depăşiţi 120 de grame de carbohidraţi pe zi.

Ultima fiţă pentru slăbit: pastila din salivă de şopârlă

Oamenii de ştiinţă americani au lansat recent pe piaţă o pastilă pentru slăbit realizată din saliva şopârlei Gila Monster.

Efectele extraordinare ale exedinei-4 face ca acest medicament să fie la mare căutare pe piaţa farmaceutică.

Cercetătorii de la Universitatea din Gothenburg susţin că această substanţă nu numai că inhibă pofta de mâncare, dar stopează şi dependenţa de alcool.

Mai multe