«Călcăm pe planta care tratează cancerul şi nu ştim!». Ce ierburi speciale nu trebuie să ignorăm

Considerate de români simple buruieni, bune de stârpit sau, în cel mai bun caz, de dat la animale, o serie de plante din flora spontană sunt de fapt adevărate miracole. Dr.ing Costel Vânătoru, cercetător ştiinţific la Staţiunea de la Buzău, a explicat pentru adevarul.ro proprietăţile acestor ierburi speciale.

Trecem zilnic pe lângă foarte multe plante, le ignorăm, fără să ştim că ne pot vindeca de boli grave despre care acum ştim acum că nu ar avea leac, ori se tratează foarte greu. „Cu siguranţă, noi călcăm acum pe buruiana care tratează cancerul şi nu o ştim. Avem mult de explorat, de pătruns în tainele acestor plante, pentru a le afla beneficiile. Studiile internaţionale arată că lumea ştiinţifică a ajuns acum să cunoască sub 5% din tainele plantelor. Practic, această resursă valoroasă a Terrei nu este pe deplin cunoscută. Cunoaştem doar plantele de cultură, cele pe care le utilizăm în mod frecvent, dar sunt multe alte plante interesante care aşteaptă să fie cunoscute, să fie valorificate”, spune specialistul. 

Iarba porcească

Exemplul cel mai relevant adus în discuţie de cercetătorul buzoian este cel al unei plante pe care românii se chinuie de secole să o elimine din culturile agricole. Este vorba despre Portulaca Oleracea, denumirea ştiinţifică a buruienii cunoscută popular ca iarba porcească, iarba grasă, pita porcului sau graşiţa. Această iarbă este comestibilă atât în stare proaspătă, cât şi preparată, iar în alte ţări (cum ar fi Australia, Grecia sau Cipru) este un aliment foarte apreciat.

„Noi o considerăm buruiană şi nu-i acordăm atenţia cuvenită. Este însă un aliment foarte bun. Poate fi utilizată în salate sau conservată în diverse forme. Frunza este plină, suculentă, de unde şi denumirea de Graşiţă. Sunt mai multe varietăţi. Cele din flora spontană nu au frunzele mari, sunt de talie mică şi se comportă ca o plantă târâtoare. În schimb, soiurile ameliorate sunt cu frunza mult mai mare, ovoidă, suculentă”, spune cercetătorul Costel Vânătoru despre planta care e la concurenţă cu peştele în ceea ce priveşte conţinutul de Omega 3.

„Nu are un gust rău, însă oamenii sunt reticenţi faţă de ea pentru că o văd ca o buruiană şi mai ales că a căpătat această denumire populară de iarba porcului. Au reţinere deocamdată, dar dacă trec de această barieră, au curaj să guste câteva frunze, îşi dau seama că au în faţă o plantă deosebită, cu un gust deosebit”, declară Costel Vânătoru. 

Floarea de piatră

Portulaca Oleracea are o soră ameliorată la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură din Buzău, care este cultivată pentru floare. Se numeşte Floarea de piatră şi provine din această iarbă grasă. „Florile de piatră, cele pe care noi le admirăm pentru frumuseţea lor, pentru că sunt multicolore, sunt plante comestibile. În străinătate, acestea sunt folosite în preparate culinare, la ornamentarea prăjiturilor, diverselor salate. Vorbim de o plantă care la noi, iarăşi, nu este apreciată ca plantă alimentară, ci ca plantă ornamentală”, declară Costel Vânătoru.  

Crizantema

Crizantemele comestibile au o aromă ce se apropie uşor de gustul morcovilor şi pot fi amestecate fără nicio reţinere în salate sau alte diverse preparate. Florile galbene, mai mici decât crizantemele ornamentale, pot da un plus de culoare platourilor sau chiar torturilor. Până şi panseluţele care decorează parcurile şi amenajările urbane sunt şi ele comestibile. „La noi, prea puţini ştiu că florile şi frunzele de panseluţe pot fi utilizate în alimentaţie. Trecem pe lângă ele, le admirăm, pentru că se găsesc în multe culori, de la albastru, galben, alb, şi doar atât. În afară, sunt folosite la diverse aranjamente culinare, la ornarea platourilor”, spune Vânătoru. 

Păpădia

În această categorie intră şi banala păpădie, ale cărei frunze pot fi utilizate în salate. „Păpădia este o plantă extraordinar de interesantă. O găsim în flora spontană şi este un strămoş al salatei pe care o ştim, însă cu proprietăţi alimentare şi medicinale mult superioare. Aceasta conţine substanţe amare, care sunt bune pentru ficat şi o putem utiliza de primăvara devreme în salate, cu oţet. O mai utilizează foarte puţini români, bătrâni care îi mai ştiu calităţile”, declară cercetătorul. 

Costel Vânătoru este profesor, doctor în horticultură, cercetător ştiinţific de gradul întâi şi conduce Laboratorul de Genetică şi Ameliorare al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. De asemenea, este şi director al Băncii de Gene de la Buzău.