Cât de bolnavi suntem! Rapoartele medicilor sunt îngrijorătoare
Cancerul şi diabetul sunt în topul bolilor care îi afectează cel mai des pe români, fiind principalele cauze de deces în țara noastră. Însă sunt şi alte boli grave care ne afectează tot mai mult. Doctorii spun că a scăzut mult media de vârstă la boli care în trecut afectau mai mult vârstnicii. Iar rapoartele medicale nu sunt deloc liniştitoare.
Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică (CNSISP) a dat raportul privind principalii indicatori de cunoaşterii stării de sănătate pe primul trimestru al acestui an.
Una dintre cele mai grave boli din lume, cancerul are o incidenţă crescută, însă vestea bună este că numărul de îmbolnăviri este în scădere. Rapoartele arată că 14.989 de cazuri noi de cancer au fost înregistrate în primele trei luni ale acestui an, incidenţa fiind de 310,7 la o sută de mii de locuitori, comparativ cu 15.832 în perioada similară a anului trecut, incidenta fiind de 328, 1 la o sută de mii de locuitori.
Totodată, numărul total al bolnavilor rămaşi în evidenţă în perioada ianuarie-martie 2019 este de 496.244 faţă de 477.296 în primul trimestru al anului trecut.
Citeşte şi: Tot ce trebuie să știi despre cancer
În urmă cu câteva luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţa că în Romania tratamentul bolnavilor de cancer a ieșit din zona roșie și a intrat în zona galbenă. „Acest fapt înseamnă că avem aproape toate posibilitățile de atrata pacienții bolnavi de cancer”, a explicat Sorina Pintea pentru Click!.
Statisticile OMS arată că în ţara noastră se înregistrează anual aproximativ 48.300 de decese provocate de cancer. Rapoartele arată că România se situează mult peste media Uniunii Europene şi se menţine cu cele mai înalte rate de incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin din spaţiul european .
Diabetul zaharat este o altă afecţiune gravă de care suferă aproximativ 11, 6 % din populaţia României. Statisticile publicate de Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică arată că în primele 3 luni ale acestui an s-au înregistrat 16.923 de noi cazuri de diabet zaharat, incidenţa fiind de 350,8 la suta de mii de locuitori. În comparaţie, în perioada similară a anului trecut s-au înregistrat 19.326 de cazuri noi de îmbolnăviri, cu o incidenţă de 400,6 la suta de mii de locuitori.
Citeşte şi: Semnele alarmante ale diabetului de tip 2
Rapoartele mai arată că numărul bolnavilor rămaşi în evidenţă în perioada ianuarie –martie 2019 a fost de 975.463 faţă de 1.051.354 bolnavi rămaşi în evidenţă în aceeaşi perioadă a anului 2018.
Diabetul este perceput de către români ca o boală mai puțin gravă decât accidentul vascular cerebral, obezitatea, bolile de inimă, artrita sau hepatita.
Estimările specialiştilor arată o creștere a prevalenței diabetului în toată Europa cu 16%, iar costurile financiare vor reprezenta tot mai mult o povară pentru bugetul sănătății pe continent.
Statisticile mai arată că, din cele 11 milioane de decese din 2017, aproape 10 milioane au fost provocate de boli cardiovasculare, 913.000 au fost provocate de cancere şi aproape 339.000 de diabetul zaharat de tip 2.
Tuberculoza (TBC)
În Romania, anual, 1.100 de persoane mor de tuberculoză și alte 16.000 sunt diagnosticate, majoritatea din rândul populației tinere și active.
De fapt, ţara noastră are cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană (de cinci ori peste media UE), furnizând circa 20% din cazurile de TB raportate în UE, în condițiile în care deține doar 4% din populația Uniunii Europene, potrivit site-ului Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
Rapoartele medicale publicate pe site-ul CNSISP relevă faptul că, în primele trei luni ale acestui an au fost înregistraţi 2.987 bolnavi de tuberculoză comparativ cu 3.067 bolnavi de tuberculoză în perioada similară a anului 2018.
Incidenţa este de 61,9 la o sută de mii de locuitori comparativ cu 63,1 la o sută de mii de locuitori în 2018.
Pe de altă parte, numărul bolnavilor noi a fost de 2.484 (51,4 la o sută de mii de locuitori) comparativ cu 2.591 (53,3 la o sută de mii de locuitori).
Citeşte şi: Testul care detectează tuberculoza
Infecţiile interioare sunt alţi duşmani ai românilor. Statisticile arată că în primul trimestru al acestui an s-au înregistrat 6.484 de noi cazuri de noi infecţii interioare. În comparaţie, în perioada similară a anului trecut au fost înregistrate 20.240 de astfel de infecţii.
Cum stăm la natalitate
Rapoartele publicate de CNSISP arată că a scăzut numărul femeilor însărcinate luate în evidenţă în perioada ianuarie martie 2019. Astfel, în primul trimestru al acestui an au fost înregistrate 28.606 de gravide noi, comparativ cu 32.366 gravide nou luate în evidenţă în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Citeşte şi: Cum arată Roxana Ionescu pe ultima sută de metri cu sarcina
Se pare că acestea au rămas însărcinate în a doua perioadă a anului trecut, în comparaţie cu 2017. Statisticle arată că la sfârşitul primului trimestru ala cestui an au rămas în evidenţă 68.526 gravide, comparativ cu 66.609 anul trecut.
Mai puţine întreruperi de sarcini
Conform rapoartelor medicale, în perioada ianuarie-martie 2019 au fost făcute11.389 întreruperi de sarcină, comparativ cu 15.007 în 2018, Adică 10,2 întreruperi de sarcină la 1.000 de femei fertile, comparativ cu 13,5 întreruperi de sarcină la 1.000 de femei fertile anul trecut.