Ce boli ascund ameţelile?

11 mai 2017 17:13   Sănătate
Ultima actualizare:

Deşi la prima vedere ar putea părea inofensive, în spatele unor banale stări de ameţeală se pot ascunde afecţiuni grave. Nu neglija simptomele şi mergi la doctor să vezi despre ce este vorba! Află detalii din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!

Otita şi labirintita

Ameţelile, pierderea echilibrului şi stările de vomă se numără printre simptomele care se regăsesc atunci când ai o infecţie la nivelul urechii interne. Dacă ai şi pierderi de auz, nu este exclus să suferi de labirintită, inflamaţia canalelor urechii interne. Pe lângă otită şi labirintită, tumorile la nivelul urechii pot cauza stare de ameţeală, de aceea este recomandată o vizită la medic orelist.

Tensiunea arterială oscilantă

Variaţiile tensiunii arteriale (trecerea bruscă de la tensiune mare la tensiune mică) pot fi una dintre cauzele vertijului. Tensiunea arterială oscilantă poate apărea din cauza producţiei excesive de hormoni la nivelul glandelor suprarenale, a stresului şi a deshidratării. Şi medicamentele antihipertensive pot da stări de ameţeală.

Anemia

Anemia poate provoca stări de ameţeală, din cauza cantităţii mici de oxigen din sângele care irigă organele. În caz de anemie feriprivă, nivelul hemoglobinei - proteina care transportă oxigen în sânge – scade sub cel normal. Suplimentele alimentare cu fier şi alimentele bogate în acest oligoelement rezolvă problema.

Hipoglicemia

În momentul în care organismul este privat de anumite alimente, din dorinţa de a slăbi sau în lipsa unei alimentaţii corecte, concentraţia de zahăr din sânge scade. Corpul nu mai are de unde să îşi ia energia necesară. Pe acest fond, apar ameţelile însoţite de cele mai multe ori şi de dureri de cap.

Spondiloza cervicală

Spondiloza cervicală este o afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale. Afectează discurile intervertebrale de la nivelul gâtului şi măduva spinării, precum şi rădăcinile nervilor spinali – ceea ce dă neplăcute stări de ameţeală.

Mai multe