Ce boli se iau de la ştrand sau piscină

19 iulie 2017 20:14   Sănătate
Ultima actualizare:

Vara e sezonul în care multă lume merge să se răcorească la ştrand sau piscină, iar asta poate avea uneori şi urmări neplăcute pentru sănătate. Află care sunt acestea din noul număr al revistei “Click! pentru femei”!

Foliculita înotătorilor

Apare la 72 de ore după înotul în bazin. Se manifestă prin apariţia a numeroase băşicuţe mici cu puroi, în regiunea toracică, dar şi pe braţe şi picioare. De multe ori, această problemă de la nivelul pielii poate dispărea de la sine, după 7-10 zile. În unele cazuri, însă, dacă nu tratezi foliculita se poate declanşa furunculoza (o boala cutanată care se prezintă printr-o erupţie simultană sau succesivă a mai multor furuncule).

Dermatita de contact

Dacă apa are clor în exces, pielea poate avea de suferit, apărând eczemele. Unele persoane sunt mai sensibile la anumite substanţe dezinfectante şi pot avea reacţii alergice, care se manifestă prin erupţii roşiatice. De asemenea, bolnavul mai poate prezenta inflamaţii la nivelul pielii.  

Conjunctivita

Este cauzată de Chlamidia trachomatis şi este o boală contagioasă care afectează ochii.Boala se manifestă prin înroşirea ochilor şi umflarea pleoapelor. Alte simptome care pot apărea sunt lăcrimatul abundent sau senzaţia de corp străin în ochi. Conjunctivita nu se manifestă imediat ce ai intrat în contact cu bacteria din apă, ci după 7-10 zile. Pentru a preveni această boală poartă ochelari de înot şi spală-te pe faţă după ce ieşi din piscină sau bazin.

Micoza piciorului şi unghiei

Când mergi la ştrand ori piscină se poate întâmpla să umbli desculţ pe marginea bazinului sau pe iarbă şi să contractezi o ciupercă. Aceasta este răspunzătoare de infectarea pielii de la nivelul tălpilor şi atacă şi porţiunile dintre degetele de la picioare şi unghiile.În literatura medicală, această micoză este cunoscută sub denumirea de dermatofia piciorului. Dacă micoza nu e tratată la timp, vor apărea un fel de băşicuţe urât mirositoare ce vor fi însoţite de următoarele simptome: mâncărimi, înroşirea şi descuamarea pielii.

Mai multe