Ce este fibroadenomul mamar
Prezent la aproximativ 10% din femei, fibroadeonomul mamar apare, de regulă, înainte de 40 de ani.
Tumoră benignă alcătuită din țesut mamar fibros și glandular, fibroadenomul mamar nu are cauze cunoscute. Totuși, pare a fi influențat de cantitatea de estrogeni, întrucât cea mai mare incidență a lor este în perioada reproductivă, scăzând la menopauză, când cantitatea acestor hormoni scade semnificativ. Poate apărea la unul sau la ambii sâni (în aproape 20% din cazuri). Fibroadenoamele complexe sau multiple prezintă un mic risc de malignizare.
Se poate simți la palpare
Fibroadenomul poate dispărea spontan sau se oprește din creștere după ce a atins 3 cm. Fibroadenomul mamar se poate detecta la ecografie, precum și în timpul palpării sânilor. În acest ultim caz, se resimte ca o masă rotund-ovală, mobilă și delimitată foarte bine, apărută mai ales în partea superioară a sânului, spre exterior. Înainte de menstruație, tumoarea poate deveni mai fermă sau își mărește dimensiunea, din cauza modificărilor hormonale.
La femeile cu vârsta sub 40 de ani, este indicată ecografia ca metodă de diagnosticare, iar după această vârstă se recomandă mamografia. Când există suspiciuni în legătură cu formațiunea tumorală, se recomandă biopsia.
Află pe clicksanatate.ro când este nevoie să fie operat fibroadenomul mamar!