Ce rişti dacă dormi prea puţin

10 decembrie 2016 20:37   Sănătate
Ultima actualizare:

Poate ţi se pare prea puţin important faptul că nu te-ai odihnit suficient noaptea trecută sau mai multe nopţi la rând. Însă, pe termen lung, somnul insuficient are efecte negative asupra organismului tău şi favorizează o serie de boli.

Dacă ai o perioadă mai aglomerată sau mai stresantă în care dormi mai puţin de şase ore pe noapte, îţi dai peste cap activitatea unui număr mare de gene care alcătuiesc genomul uman, arată un studiu citat de “Adevărul”. Mai concret, apar modificări la nivelul a 700 de gene, ceea ce duce la instalarea sau agravarea unor afecţiuni precum: diabetul, depresia, obezitatea sau bolile cardiovasculare. În acelaşi timp, scade mult imunitatea, fiind mult mai vulnerabili în faţa virusurilor şi a bacteriilor. Dacă nu dormim suficient, suntem irascibili sau mai emotivi, avem o putere scăzută de concentrare şi dăm greu randament în activităţile fizice şi intelectuale. Somnul de frumuseţe nu e doar o expresie. După multe nopţi nedormite, pielea îşi pierde strălucirea, se deshidratează, apar cearcănele. Mai mult decât atât, potrivit studiilor, persoanele care dorm frecvent mai puţin de 5 ore pe noapte prezintă un risc cu 15% mai mare de deces, de orice cauză.Totuşi, trebuie să avem în vedere faptul că nu toţi oamenii au nevoie de acelaşi număr de ore de somn pentru a se declara odihniţi. Unii se simt bine cu 6 ore, alţii au nevoie de minimum 8.

Cât trebuie să dormi în funcţie de vârstă

Medicii au întocmit un grafic al orelor de somn recomandate în funcţie de vârstă. Astfel, în primele 3 luni de viaţă, bebeluşii dorm 11-18 ore, după care 11-14 ore. Durata somnului nu trebuie să fie mai mică de 11 ore pentru copiii de 5-13 ani, iar adolescenţii au nevoie de 10 ore de somn pe noapte. Durata somnului necesar scade pe măsură ce înaintăm în vârstă. Adulţii dorm între 7 şi 9 ore, iar  vârstnicii doar 7-8 ore.

Mai multe