Ce sport alegi dacă ai problemele de sănătate
Alergarea normalizează tensiunea
Persoanelor cu hipertensiune uşoară şi moderată, sportul le este indicat, acesta făcând parte chiar din planul de tratament. Totuşi, înainte de a practica un sport, cere mai întâi sfatul medicului, mai ales dacă iei medicamente de tensiune. „Recomandările privind practicarea activităţii fizice, educaţiei fizice şi sportului le face medicul cardiolog, după un consult medical amănunţit clinic, paraclic şi prin testul de efort”, recomandă Denis Păduraru, medic primar medicină sportivă.
Alergarea este recomandată hipertensivilor deoarece ajută la reglarea activităţii cardiace şi a tensiunii arteriale, prin redistribuirea volumului mare al sângelui către muşchii aflaţi în efort. Persoanele cu hipertensiune pot face zilnic 60 de minute de mişcare lejeră (mers pe jos), 45 de minute de activitate moderată (înot) sau 30 de minute de activitate intensă (jogging).
Înotul, ideal pentru astmatici
În ciuda ideii preconcepute, sportul este recomandat persoanelor cu astm bronşic, însă orice efort fizic trebuie adaptat în funcţie de starea respiratorie a bolnavului. „Sportiva/ul care suferă de astm bronşic necomplicat poate practica sportul chiar de mare performanţă. Sunt multe exemple pe plan internaţional. Nu există acum restricţii privind acest aspect. Indicaţii în acest sens: înotul şi sporturile de anduranţă în special”, precizează medicul Denis Păduraru.