Ce substanţe dăunătoare conţine fumul de ţigară
În România, o persoană din patru fumează zilnic, atrag atenţia specialiştii, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată pe 31 mai. Dacă luăm în considerare şi persoanele care inhalează, fără voia lor, fumul de ţigară, adică pe cele care fumează pasiv, putem estima că toată populaţia României fumează, măcar ocazional.
Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât fumul de ţigară, indiferent că este inhalat direct din ţigară sau „la mâna a doua", conţine câteva mii de substanţe, dintre care câteva sute sunt toxice, iar în jur de 50 au potenţial cancerigen.
Substanţa de bază din compoziţia ţigărilor este nicotina, nocivă prin faptul că este responsabilă de apariţia dependenţei. Ea se absoarbe în sângele fumătorului şi afectează activitatea creierului în aproximativ 10 secunde de la inhalarea primului fum, prin stimularea producţiei de neurotransmiţători care creează starea de bine. Creierul ajunge să se obişnuiască cu această stare de bine, iar în lipsa nicotinei, organismul intră în sevraj.
Acesta este motivul pentru care un pas important în renunţarea la fumat este administrarea tratamentelor cu nicotină, care atenuează din simptomele sevrajului.
„Persoanele care vor să renunţe la fumat trebuie să se asigure că şi le administrează corect, conform prescripţiei medicale, şi că respectă durata tratamentului. În caz contrar, aceste medicamente nu au efectul scontat", atrage atenţia medicul pneumolog Magda Ciobanu, expert al Ministerului Sănătăţii Publice pentru controlul tutunului.