Ce trebuie să ştii despre sexul tantric
Poate ai mai auzit de sexul tantric şi te-a intrigat, dar n-ai ştiut sau nu te-a atras să încerci aşa ceva. Dacă ai curiozitatea să afli câteva lucruri de bază despre sexul tantric, citeşte în continuare!
Nu se poate să nu fi experimentat deja unele dintre principiile sexului tantric, fără să-ţi dai seama. Sigur ţi s-a întâmplat ca în timp ce făceai dragoste să ţi se pară că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă, că vă înţelegeţi minunat şi sunteţi în armonie unul cu altul. Aceasta este o stare pe care ţi-o dă sexul tantric.
Ce este sexul tantric?
Tantra era o practică ezoterică străveche al cărei nume înseamna în sanscrită „legătură" sau „conexiune". În trecut, venea ca răspuns la principiile religioase care făceau din sex ceva rău. Tantra este o manieră de a fi în armonie cu tine însuţi, dar şi cu cel iubit, ceea ce însemna a ajunge la acelaşi nivel de energie cu partenerul.
Dacă pentru cei mai mulţi dintre noi sexul este privit ca un film, unde există un început (preludiul), un mijloc (penetrarea) şi un final (orgasmul), în sexul tantric, aceste delimitări dispar. Întâlnirea dintre parteneri este văzută, prin prisma acestei practici, ca o călătorie pe parcursul căreia cei doi ajung să se dorească mai mult şi să-şi ofere energie unul altuia.
Penetrarea nu are o importanţă atât de mare, iar tensiunea este dozată cu ajutorul respiraţiei lente, astfel încât această întâlnire erotică dintre cei doi să dureze mai mult şi să fie finalizată cu un orgasm mai intens.
O atmosferă relaxantă înteţeşte dorinţa
Cum sexul tantric este asemenea unei călătorii, trebuie făcute pregătiri înainte de a porni împreună la drum. Puneţi câteva beţişoare parfumate în camera în care veţi face dragoste, de preferat cu aromă de salvie, care alungă energia negativă.