Ce trebuie să ştiţi despre Bitterul suedez

28 decembrie 2012 18:23   Sănătate
Ultima actualizare:

Bitterul suedez este o tinctură polivalentă, cu aplicaţii interne şi externe. Principala funcţie terapeutică a acestei formule este aceea de a dinamiza circulaţia sângelui şi de a înlătura stările congestive. Bitterul suedez a fost creat în Evul mediu de renumitul savant şi alchimist Paracelsus, preocupat să realizeze un elixir din plante care să menţină vigoarea şi tinereţea organismului uman.

Ingredientele sale au efecte benefice într-un şir impresionant de boli interne , dar este şi un leac extern care grăbeşte vindecarea plăgilor, leziunilor şi fracturilor. Cu două decenii în urmă, odată cu apariţia celebrei sale cărţi „Sănătate din farmacia Domnului," fitoterapeuta Maria Treban aducea în atenţia contemporanilor valoarea acestui remediu uitat, care poate să vindece aproape orice boală.

Regenerează celula hepatică

Principiile active ale plantelor din compoziţia bitterului descongestionează căile biliare şi regenerează celula hepatică.

Terapia cu această tinctură combate efectele unor boli grave ale ficatului, precum hepatitele cronice şi cirozele. O cură cu bitter suedez durează două-trei săptămâni, timp în care iei câte o linguriţă, diluată într-o cană de 250 ml cu apă sau ceai, înaintea meselor principale. Specialiştii recomandă mai multe cure anuale de acest fel, urmate de pauze de şapte zile.

Scade aciditatea gastrică

În astfel de afecţiuni, un tratament cu bitter suedez, atenuează simptome precum: inflamaţiile, arsurile gastrice şi diminuează hiperaciditatea, având, totodată, efecte revigorante după crizele digestive puternice.

Când apar primele simptome, iei câte o linguriţă de bitter, diluată într-o jumătate de ceaşcă cu ceai, de patru ori pe zi, înainte de masă. În crizele puternice de indigestie, în fiecare zi, iei câte două linguriţe de bitter, diluate într-un pahar cu ceai de coada-şoricelului, de afin sau de sunătoare. Terapia trebuie s-o urmezi cel puţin şapte zile.

Menţine elasticitatea vaselor sanguine

Specialiştii au constata că bitterul suedez reduce valorile colesterolului „rău", menţine flexibilitatea vaselor de sânge şi este un tonic cardiac.

Pentru a fi eficient, urmezi tratamentul minimum două luni, timp în care iei câte trei linguriţe pe zi, amestecate cu o cană de ceai din fructe de pădure.

De asemenea, tinctura suedează este un bun adjuvant în boala canceroasă. Tratamentul are efecte de stimulare a imunităţii, reduce senzaţia de greaţă şi stimulează pofta de mâncare. Se recomandă câte o linguriţă diluată cu apă, înaintea fiecărei mese.

Efecte puternice în cistite şi infecţii renale

Angelica, feniculul, dafinul, ienupărul, pentru a aminti doar câteva plante din compoziţia bitterului, sunt foarte eficiente în afecţiunile renale datorită proprietăţilor antiseptice şi diuretice. Zilnic, iei câte o linguriţă de bitter, diluată într-o cană cu ceai de gălbenele, de patru ori pe zi. Când crizele sunt foarte puternice, se aplică şi comprese stropite cu bitter şi apă ( în cantităţi egale) pe zona rinichilor sau a vezicii urinare.

Există mai multe formule de bitter suedez: de la cele care conţin 32 de plante până la cele cu 16 şi, respectiv, 12 plante. Formulele cele mai complexe de bitter, create de fitoterapeuţi români sunt compuse din 180 plante.

Iată o formulă a bitterului suedez cu 12 plante, care poate fi preparată din plante culese din flora ţării noastre.

Compoziţie: 10 g aloe (frunze), 5 g răşină de brad, 2 g rădăcină de şofran sau de stânjenel, 10 g salcâm (flori), 10 g dafin (frunze) sau scorţişoară, 10 g troscot sau rădăcină de rubarbăr, 10 g genţiană, 10 g frasin ( frunze), 4 g fenicul sau anason, 5 g scaiete (rădăcină), 10 g angelică, 10 g ienupăr (boabe) pisat. Acest amestec de plante, bine uscate la soare şi măcinate, îl pui într-o sticlă de doi litri cu gâtul larg şi torni peste ele un litru şi jumătate de votcă sau de alcool alb de secară. Se pune sticla la soare şi, după 14 zile de macerare, filtrezi lichidul şi-l pui într-o sticlă de culoare închisă , într-un loc răcoros. Zilnic, se iau una-două linguriţe, diluate într-o cană cu ceai sau cu apă plată, înaintea meselor principale.

Un bitter de caliate se prepară din plante culese din zone nepoluate, în perioadele când calităţile lor terapeutice sunt maxime.

Mai multe