Ceaiul de sunătoare, «doctorul» din cană
Creşte peste tot, iar florile sale galbene sunt inconfundabile. Pojarniţa, aşa cum i se mai spune, poate alina o mulţime de afecţiuni, începând cu cele hepatice şi terminând cu cele ale sistemului nervos. Revista „Click! pentru femei“ îţi spune la ce este bună această plantă.
Combate afecţiunile hepatice
Dacă ai probleme cu ficatul sau suferi de dischinezie biliară, îţi vei face automat un ceai de sunătoare (1-2 linguriţe plantă la o cană cu apă clocotită). Cea mai indicată este infuzia combinată, pe care o prepari astfel: foloseşti 4 linguri de plantă la un litru de apă. Laşi sunătoarea la macerat în apă, o zi întreagă, apoi strecori şi pui deoparte lichidul. Fierbi planta rămasă după filtrare 5 minute, în 500 ml apă. Răceşti lichidul, apoi îl strecori. Amesteci cele două ceaiuri rezultate şi bei în mai multe reprize, înainte de masă. Contra hepatitelor cronice şi acute, poţi folosi tinctură: 10 picături de 3 ori pe zi, 3 săptămâni.
Uleiul, bun contra crizelor de fiere
Urmează un tratament cu ulei de sunătoare, obţinut după cum urmează: amestecă, într-un recipient din sticlă care se închide ermetic, 20 g plantă cu 30 ml alcool alimentar dublu rafinat. Lasă la macerat timp de câteva ore, apoi adaugă 200 ml ulei de floarea-soarelui. Fierbe la bain-marie, la foc mic, timp de 3 ore, amestecând din timp în timp. Lasă lichidul obţinut câteva zile, la temperatura camerei, înainte de a-l consuma (o linguriţă după mesele principale).
Are efect antidepresiv
Bolile sistemului nervos pot fi alinate cu sunătoare. Fă o cură de 3 luni cu infuzie de sunătoare, consumată de două ori pe zi, pentru efect antidepresiv. Foloseşte şi tinctură: 15 picături pe zi, în trei reprize, diluate în ceai sau apă. Tinctura este bună şi contra asteniei şi insomniei.
Tratează problemele digestive
Infuzia de sunătoare se recomandă în gastritele hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, crampe, viermi intestinali. Bea 3 căni de infuzie combinată, de 3 ori pe zi.
Alină bolile inimii
În caz de hipertensiune arterială, arterită, insuficienţă cardiacă, terapia cu sunătoare este de folos. Planta conţine flavonoide, care îmbunătăţesc elasticitatea pereţilor venoşi, fiind utilă în caz de varice şi fragilitate vasculare. Bea o jumătate de cană de infuzie, de 3 ori pe zi, timp de o lună.