Ceașca de sănătate: Cicoarea tratează numeroase boli și sporeşte longevitatea
Cicoarea, o plantă cu premarcabile puteri tămăduitoare,are efecte curative recunoscute din Antichitate. Planta este un înlocuitor apreciat al cafelei și un medicament de calitate pe care-l procurăm din natură. În tradiția populară, cicoarea este numită cea mai ”puternică” plantă, deoarece înflorește până toamna târziu.
Concluziile specialiștilor
Recomandările terapeutice pentru folosirea acestei plante sunt numeroase, dar specialiștii apreciază că efectele sale protectoare asupra ficatului şi bilei sunt cele mai importante. Testele de laborator, efectuate în diverse țări, au scos în evidență un lucru îmbucurător: cicoarea este una dintre cele mai generoase surse de vitamine (A, B, C, E şi K), cu un conţinut bogat în săruri minerale (potasiu, fosfor, calciu, zinc şi magneziu), în ulei volatil, dar şi în compuşi amari, precum inulina, substanţă care scade riscul apariţiei cancerului de colon şi protejează sănătatea oaselor. În zilele foarte aglomerate sau în perioada examenelor,pentru a face faţă eforturilorintelectuale şi stresului, fitoterapeuţii ne recomandă să ne revigorăm cu „cafeluţa de cicoare". Acest tonic este recomandat pentru efectele sale terapeutice: stimulează pofta de mâncare, este eficientă în tratamentul adjuvant al afecţiunilor biliare şi hepatice, dar şi în combaterea acneii şi constipaţiei.
Cicoarea stimulează memoria
„Cercetările mai recente menţionează că rădăcina de cicoare conţine şi insulină,fiind o speranţă de viaţă pentru diabetici. Cafeaua de cicoare, preparată din rădăcina plantei, nu prezintă riscul dependenţei. Mai mult,cafeluţa de cicoare calmează durerile abdominale şi nu crează insomnii. Totodată, acest sortiment de cafea revigorează memoria, ajută în cazul activităţilor intelectuale intense, combătând oboseala. În astfel de situaţii, se recomandă un consum zilnic de două căni de cafea. Acest sortiment de cafea se poate prepara în casă prin măcinarea rădăcinii de cicoare cu ajutorul râşniţei de cafea sau se poate procura de la magazinele cu produse naturiste", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, în studiul ”Cicoarea, un remediu pentru zeci de afecțiuni”.
Infuzia acționează ca un filtru pentru toxinele din organism
Despre infuzia de cicoare, terapeuţii europeni spun că această băutură combate digestia leneşă, anemia și calmează tusea. Consumată zilnic, infuzia este foarte bună şi pentru problemele digestive, asociate stresului, cum ar fi scăderea sau creşterea poftei de mâncare. De asemenea, potrivit unui studiu recent, infuzia de cicoare este un filtru care ajută la eliminarea toxinelor din organism şi are beneficii și în tratamentul unor boli, precum guta, reumatismul şi artrita.
Decoctul de cicoare stimulează secreţia de bilă
Totdeauna, crizele de bilă, mai ales pentru persoanele care au pietre la vezica biliară, sunt chinuitoare. Pentru acești bolnavi, terapeuţii au o veste bună. Lor li se recomandă decoctul de cicoare, un remediu excelent, deoarece rădăcina plantei conţine taninuri, substanţe care stimuleză secreţia de bilă şi ajută la eliminarea substanţelor vinovate de formarea calculilor. Totodată, dacă aceste pietre nu au dimensiuni prea mari, încât să blocheze canalele excretoare, cura cu acest decoct poate să contribuie chiar la evacuarea calculilor biliari.
Băuturile din cicoare au efect sedativ
Pentru persoanele care au probleme cu insomnia sau se confruntă cu tulburările nervoase datorate stresului, preparatele din rădăcină de cicoare sunt leacuri dovedite cu efect sedativ.
Leacurile cu cicoare tratează problemele hepatice
Cercetătorii europeni susțin că leacurile preparate din cicoare tratează problemele hepatice; totodată, aceste remedii ajută și la refacere ficatului.
Reţetele săptămânii
Cum se prepară, cum se administrează
- Infuzia de cicoare se prepară dintr-o linguriţă de frunze uscate de plantă la o cană cu apă clocotită. Se administrează câte două căni pe zi.
- Cafeaua de cicoare se prepară din două linguriţe de rădăcini de cicoare (prăjite puţin şi măcinate cu ajutorul râşniţei de cafea) şi o cană de 200 ml de apă. Băutura se fierbe timp de cinci minute, apoi se îndulceşte cu miere sau cu fructoză. Se recomandă câte două căni pe zi.
- Siropul de cicoare se prepară dintr-un litru de infuzie în care se adaugă 800 g de zahăr brun ; siropul se fierbe la foc potrivit, până în momentul când lichidul devine gros, de consistenţa smântânii. Siropul este indicat în afecţiunile digestive ale copiilor (câte o linguriţă de trei ori pe zi). De asemenea, acest sirop combate accesele de tuse.
- Decoctul de rădăcină: Se fierbe o linguriţă de rădăcină uscată şi mărunţită într-o cană şi jumătate de apă, timp de cinci minute. Ceaiul se bea călduţ, porţionat în trei prize, înaintea meselor principale. Cura de două săptămâni creşte secreţia de bilă, contribuind şi la regenerarea celulei hepatice, mai ales în cazul persoanelor care consumă mult alcool.