Ceaşca de sănătate: Cireşele, leacuri pentru zeci de boli

27 mai 2014 19:59   Sănătate
Ultima actualizare:

Fie că sunt dulci, amare, cu pulpă moale, semipietroasă sau pietroasă, cireşele sunt surse dovedite de energie, întăresc sistemul imunitar şi sunt remedii valoroase pentru cel puţin 70 de afecţiuni.

Vitaminele A, B şi C, ca şi sărurile de sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, alături de microelemente, precum zinc, cupru, mangan, cobalt şi de zaharurile conţinute în compoziţie, cireşele ne menţin în formă. Dacă le consumăm proaspete, sub formă de suc, sau sub formă de cură, pe care o putem repeta de mai multe ori în sezon, cireşele sunt un tonic pentru orice vârstă.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, apreciază calităţile diuretice, revigorante, depurative, sedative şi tonice ale cireşelor. De aceea, specialistul consideră că o cură de cireşe este benefică în afecţiuni renale, gută, reumatism, dar şi în combaterea aterosclerozei. De asemenea, consumul cireşelor are efecte salutare în convalescenţă, întârziind fenomenele de îmbătrânire .

În timpul unei cure cu cireşe dulci sau cu suc de cireşe, care să dureze una-două zile pe săptămână, putem consuma doar cireşe proaspete, câte 0,5 kg pe zi sau două pahare cu suc. Efectele dietei contribuie la detoxifierea organismului. Valoarea energetică a acestor cireşe este de 45-98 kcal la 100 de grame, în funcţie de soiul acestor fructe.

Cireşe galbene sau negre?

Cireşele galbene sau deschise la culoare stimulează digestia şi au un puternic efect diuretic. În acelaşi timp, cele de culoare roşie sau negre au efecte antioxidante. Aceste soiuri ajută în bolile hepatice, cardiovasculare, renale sau în diabet şi întârzie procesul de îmbătrânire.

Stimulează sistemul nervos

Consumul de cireşe are efect sedativ şi de calmare. Acest lucru se datorează conţinutului semnificativ de potasiu existent în aceste fructe, dar şi unor substanţe (cetoamine) care scad nivelul adrenalinei acumulate în ţesutul nervos. Cercetările recente ale neurologilor americani au demonstrat că în compoziţia acestui fruct există substanţe active care influenţează eficient mai multe funcţii ale sistemului nervos central.

Au şi efecte antiinfecţioase

Substanţele lor active sunt un reglator hepatic şi gastric, contribuie la regenerarea ţesuturilor şi au efect laxativ. Cireşele sunt recomandate în tratarea unor afecţiuni hepatice şi gastrice, în prevenirea constipaţiei, a obezităţii, artritismului, litiazelor urinare şi biliare. Dar pentru vârstnici, cireşele fierte (sub formă de compot şi de dulceaţă) sunt mai indicate decât cele proaspete, pentru că le digeră mai uşor.

Consumul de cireşe sporeşte atenţia distributivă pentru 92 la sută din femei şi 86 la sută din bărbaţi. Acest fapt se datorează unor substanţe simple, precum unii eteri ai colinei. În urma unei cure cu cireşe, acţionăm mai calm şi suntem promţi în orice context, astfel se menţionează în cercetările efectuate de un grup de specialişti de la Oxford. Mai mult, aceleaşi studii au demonstrat că şi persoanele care urmează o cură de cireşe şi lucrează în medii poluate sonor, cum sunt cadrele didactice, sunt mai puţin stresate, datorită creşterii atenţiei distributive în urma consumului de cireşe.

Cura cu suc elimină toxinele

Sucul de cireşe este un puternic antioxidant. Un pahar cu suc, consumat zilnic, timp de 14 zile, ajută la eliminarea toxinelor şi resturilor alimentare nedigerate la timp. Pentru reumatici, artritici şi gutoşi, sucul de cireşe îndeplineşte misiunea de curăţare a intestinelor şi a căilor urinare.

Cireşele ajută în cura de slăbit

Cercetările au dovedit că persoanele care consumă zilnic 100 gr de cireşe, într-un interval de 12 zille, reuşesc să slăbească, deoarece rata de absorţie a grăsimilor este cu 30 la sută mai mică, iar cea a glucidelor se reduce şi ea cu 15 la sută.

Cireşele aduc şi somnul

Concluziile specialiştilor de la Oxford au mai scos la iveală un alt fapt pozitiv: „devoratorii" de cireşe, care consumă zilnic cel puţin 250 g de fructe proaspete coapete, au un somn mult mai liniştit, scapă de sentimentul de frică şi au vise mult mai plăcute.

Cozile de cireşe , efecte diuretice

Codiţele de cireşe sub formă de infuzie tratează bolile căilor urinare, hipertensiunea arterială, edemele şi afecţiunile aparatului cardiovascular datorită efectului antiinflamator, diuretic şi dezinfectant.

Reţetele săptămânii

Sirop de cireşe

Ingredietente : 500 gr cireşe , 150 gr. căpşuni, 800 g zahăr, 500 ml apă, 1lămâie , 1 aspirină

Cum se prepară

Amestecaţi cireşele cu sâmburi cu tot, cu căpşunile şi apa; apoi zdrobiţi-le bine şi puneţi-le la rece, în frigider, pentru 24 de ore. După acest interval, puneţi cireşele într-o bucată de tifon şi stoarceţi foarte bine tot sucul. Din aceste ingrediente obţineţi circa 800 ml suc de cireşe.

Puneţi într-un vas sucul şi zahărul ( în cantităţi egale), lăsându-le la foc mic.

Amestecul trebuie să dea într-un singur clocot; înainte de a stinge focul, adăugaţi sucul unei lămâi. După zece minute, timp în care siropul se răceşte puţin, luaţi câteva linguri din sirop în care dizolvaţi aspirina. Amestecaţi aspirina dizolvată în siropul cald. Când siropul s-a răcit, turnaţi-l în sticle. Păstraţi siropul la loc răcoros.

Infuzia de cozi de cireşe

Cum se prepară, cum se administrează

Pentru un ceai diuretic, fierbeţi 30 g de cozi de cireşe, timp de 10 minute, într-un litru de apă. Strecuraţi şi beţi câte trei ceşti pe zi.

Cireşata

Ingrediente: 3 kg de cireşe negre, 500 g zahăr,1 litru de ţuică.

Preparare: Umpleţi un borcan cu cireşele amare. Adăugaţi zahărul, iar după patru-cinci zile, turnaţi în amestec un pahar de ţuică. Lăsaţi să se topească bine zahărul, apoi scurgeţi siropul şi amestecaţi-l cu restul de ţuică. Cireşata pentru femei poate să fie mai dulce. Acest lichior se păstrează în sticle închise ermetic şi este un tonic excelent pentru zilele friguroase.

Mai multe