Ceașca de sănătate: cura cu borș de putină ne menține în formă

15 martie 2016 19:21   Sănătate
Ultima actualizare:

Borşul de putină, un renumit ingredient specific bucătăriei româneşti, este folosit cu succes și în curele cu scop terapeutic. Datorită proprietăților sale nutriționale, borșului de putină i s-a dus vestea că este un remediu pentru afecțiunile frecvente în acest secol și este cel mai bun leac pentru mahmureală.

Primăvara, cura cu borș este o mană cerească pentru sănătate

La începutul primăverii, cura cu borș este o mană cerească pentru organismul nostru, secătuit de hrana săracă în substanțe active din timpul iernii.  Cercetătorii susțin că puterea terapeutică a borșului se datorează și drojdiei de bere care stimulează fermentația. Acest ingredient conține: vitamine din Complexul B, vitaminele D și H, enzime,  minerale care se asimilează cu ușurință (calciu, magneziu, fosfor) și oligoelemente, necesare menținerii stării de sănătate ( în special seleniu și crom).  

Are efecte salutare în dietele de slăbire

Numeroase studii de laborator au demonstrate că borșul elimină toxinele din organism și este benefic în dietele de slăbit. Doza zilnică este de o cană de borș ( 250 ml ) timp de 10 zile, iar tratamentul se poate repeta de două ori pe an, toamna și primăvara. Totodată, borșul ”topește” kilogramele în plus, scade tensiunea arterială și reduce nivelul colesterolului ”rău”.  

Terapia cu borș, un tratament benefic și pentru obezi

Fiecare persoană care se luptă cu surplusul de kilograme trebuie să consume un tonic simplu şi foarte eficient, pe care să-l prepare în casă din următoarele ingrediente: 500 g borş proaspăt, 2 litri de apă de izvor, zeama unei lămâi şi 3 linguri de miere. Toate ingredientele se pun într-un vas şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Apoi, leacul se toarnă în sticle, care se păstrează la temperatura camerei. Toată cantitatea se bea într-o singură zi. Efectele curei apar după primele trei-patru zile.     

Ce susțin specialiștii

”Terapia cu borș preparat în casă se recomandă și persoanelor cu diabet, artrită, gută, probleme reumatice, hepatice și renale. Pentru oboseala cronică, se bea un sfert de litru de borș dintr-o dată, deoarece sistemul nervos trebuie să se revigoreze. Pentru problemele de ficat și de fiere, fitoterapia recomandă borș, deoarece curăță și fortifică organele interne.  În astfel de situații, recomand să se bea, pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de masă, câte o cană cu borș în care să se adauge o jumătate de linguriță de pulbere de pelin”, recomandă Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competențe în fitoterapie și nutriție în studiul ”Drojdia de bere ne menține în formă”.  

În ce afecțiuni se mai recomandă tratamentul cu borș de putină

 Borșul de puțină, preparat în casă din ingrediente naturale, este un remediu pentru o varietate de afecţiuni: de la astm, bronşite, oboseală cronică, boli nervoase şi endocrine şi până la combaterea alcoolismului. Extern, borşul se foloseşte în cosmetică pentru catifelarea tenului.

Borșul revitalizează organismul

Nutriţioniştii recomandă cura cu borş tuturor persoanelor care se confruntă cu oboseala cronică. Pentru revigorarea organismelor obosite, specialiștii europeni consideră că o cură cu borș este un remediu ideal. În astfel  de situații,  cura trebuie urmată astfel: câte o cană cu borş, cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale. Terapia trebuie urmată un interval de 20 de zile, iar după o pauză de şapte zile, terapia se poate repeta.   

Borșul calmează durerile de ficat

Persoanelor care au probleme cu ficatul sau cu bila li se recomandă  să bea câte o cană cu borș, pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de masă. Terapia poate să fie mai eficientă, atunci când în cana cu borș se adaugă o jumătate de linguriţă de pulbere de pelin.

Tratamentul cu borș reglează nivelul  glicemiei

Nutriționiștii europeni susțin că nivelul crescut al glicemiei în sânge este „un fenomen”care apare  frecvent la amatorii de dulciuri. Persoanele care sunt în această situație trebuie să evite complicaţiile specifice diabetului. De aceea, nutriționiștii le recomandă să consume două remedii tradiţionale: borşul şi ceapa crudă. Concret, pentru reglarea glicemiei, suferindul trebuie să bea câte o cană de borş înaintea fiecărei mese principale, iar ceapa s-o adauge în salata de crudităţi. Totodată,  cele două alimente trebuie consumate la fiecare masă un interval de cel puțin 3o de zile.

Durerile de cap însoțite de amețeli se tratează cu borș

Cercetătorii au constatat că durerile de cap, însoţite de ameţeli, cedează dacă suferindul bea un litru de borş pe parcursul unei zile. De asemenea, tratamentul este și mai eficient, dacă bolnavul asociază  acestei terapii şi o frecţie uşoară a tâmplelor cu oţet de mere. 

Borșul are efecte calmante

În bolile respiratorii, în astm şi în bronşite, terapia cu borş are efecte calmante: dispare tusea, dar şi senzaţia de sufocare. Suferinzii care se confruntă cu astfel de probleme trebuie să bea la micul dejun şi la masa de prânz câte o cană de 250 ml borş călduţ, amestecat cu 100 ml de ceai de pătlagină, într-un interval de 15 minute. Cei care nu suportă gustul acrişor al borşului pot adăuga în cana cu borș o lingură de sirop de cătină. 

Reţeta săptămânii

Borşul de putină

Ingrediente

Pentru  prepararea unui borş gustos şi sănătos se folosesc următoarele ingrediente: 500 g tărâţe de grâu, 100 g mălai, o crenguţă cu frunze de vişin, 5 l de apă, 20 g de drojdie, 1 kg de pâine neagră. 

Cum se prepară

Se face o plămadă din 500 g tărâţe, mălai, drojdie de bere şi apă caldă. Aluatul se lasă să dospească peste noapte şi, după ce a crescut, se pune într-o putină de 20 litri sau într-un vas de sticlă. În niciun caz borşul nu se prepară în vase metalice. În putină se adaugă restul de tărâţe şi apa călduţă şi se lasă să dospescă cinci-şase ore. După aceea, se adaugă apă clocotită până când vasul se umple. În etapa următoare se adaugă şi pâinea tăiată felii, bine prăjite şi crenguţa de vişin. În continuare, cu o paletă de lemn, borşul se amestecă, apoi se lasă să se limpezească timp de 24 de ore. Când s-a limpezit, borșul se poate folosi. După ce borşul s-a consumat, se umple din nou vasul cu apă fiartă şi se amestecă bine. După 24 de ore se obţine o nouă serie de borş.

Mai multe