Ceașca de sănătate: Menta, un mesager al energiei și ospitalității
De secole, ca plantă medicinală, izma bună ( Menta piperata) este apreciată pentru numeroasele sale virtuţi terapeutice. Totodată, aromata plantă este şi un excelent condiment, folosit în gastronomie, care poate fi adăugat în salate şi în sosuri, pentru inconfundabilul său efect răcoritor.
Opinia specialiștilor
Numeroși fitoterapeuți susțin că menta este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale consumate în țările europene, în Orientul Mijlociu și în Africa. În general, menta calmează nervii, reglează funcțiilșe inimii, dar intervine și în afecțiunile respiratorii și digestive. Datorită gustului său plăcut, ceaiul de mentă, în combinaţie cu lămâia, ne răcoreşte şi ne hidratează, oferind organismului energia necesară când canicula ne fură vigoarea. De asemenea, toate preparatele din mentă: infuzia, uleiul, tinctura, dar și aromata apă de mentă sunt tonice excelente în zilele caniculare.
Menta, un mesager al energiei și ospitalității
Din vremuri îndepărtate, menta a fost apreciată de greci şi de romani. Pentru efectele energizante ale plantei, aceste popoare obișnuiau să împletească din frunze de mentă coronițe cu care își împodobeau locuințele, să orneze mesele festive și să condimentau vinurile cu aromatele frunze. Până în zilele noastre, menta este un ingredient preferat, adăugat în diferite băuturi servite la mesele festive, precum siropurile și lichiorurile.
.Menta este un medicament valoros din farmacia casei
Datorită substanţelor active de excepţie din compoziția sa, menta are efect sedativ, dezinfectant, antidiareic, este un bun cicatrizant extern, combate transpiraţia, calmează durerile şi reglează tranzitul intestinal. Toate părţile plantei conţin ulei eteric, lipide, acizi fenolici, taninuri, parafine, flavonoide, glucide, enzime, alături de vitaminele C, D2 şi de numeroase săruri minerale : potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru şi molibden.
Menta tratează zeci de boli
Terapeuții precizează că menta tratează o varietate de boli, de la durerile gastro-intestinale, indigestii şi până la combaterea anxietăţii. ”Izma bună este specia de mentă medicinală care conţine cele mai eficiente principii active şi proprietăţi curative. Substanţele active importante conţinute de această plantă, precum mentolul (un valoros ulei eteric), compuşii antibiotici şi substanţele minerale au o puternică acţiune antiseptică şi calmantă. De aceea, fitoterapeutul recomandă tratamentul cu mentă pentru efecte mai puţin cunoscute. Sub formă de infuzie, menta revigorează sistemul nervos şi pune în mişcare sângele. Mai mult, o cură cu preparate din mentă: infuzie, ulei sau sirop revigorează întregul organism, combate palpitaţiile şi anxietatea. Folosită în cure de trei-patru săptămâni, infuzia de izmă îmbunătăţeşte funcţia ficatului şi secreţia bilei, dar calmează și colonul iritabil. În acelaşi timp, siropul de mentă este tonic şi scurtează perioada de convalescenţă după răceli şi viroze”, menționează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competențe în fitoterapie și nutriție în studiul: ”Să ne revigorăm cu ajutorul mentei”.
Menta, benefică hipertensivilor și cardiacilor
În compoziția mentei se regăsește și potasiul. De aceea, ceaiul de mentă ţine sub control hipertensiunea arterială, fiind de mare folos bolnavilor hipertensivi. Totodată, infuzia de mentă face minuni în lupta cu bolile de inimă. În astfel de afecțiuni, se consumă câte două ceaiuri pe zi, dar se evită excesele, deoarece menta constipă.
Cocteiurile cu mentă revigorează organismul obosit
Studii recente au dovedit că toate cocteilurile care conţin mentă sunt tonice pentru organismul obosit, după numeroase eforturi fizice şi intelectuale sau după meniuri bogate în grăsimi şi în dulciuri rafinate.
Menta este apreciată pentru proprietățile ei calmante remarcabile
Terapeuții apreciază menta pentru renumitele sale proprietăți calmante: infuziile şi uleiul de mentă reduc efectele indigestiei (greţuri, balonări, dureri de stomac şi de bilă) după prima zi de tratament. De asemenea, uleiul de mentă este un excelent remediu pentru durerile de cap. Cercetătorii au constatat că acest ulei este un remediu miraculos pentru durerile de cap, deoarece are un efect rapid și mult mai bun în comparație cu aspirina. Cu acest leac este bine să vă masați pe frunte când vă doare capul, deoarece nu are efecte secundare ca aspirina; mai mult, aceasta favorizează ulcerele gastrice și tinita (țiuitul urechilor).
Menta alungă șoarecii și insectele
Aroma puternică a frunzelor de mentă este folosită ca remediu care alungă şoarecii şi insectele nedorite. O bună parte din indicaţiile terapeutice de odinioară sunt valabile şi astăzi. Pentru farmacia casei, planta se recoltează în lunile iunie, iulie şi august, se usucă în straturi subţiri şi se păstrează în pungi de hârtie sau de pânză, care se depozitează în locuri răcoroase.
Reţetele săptămânii
Infuzia simplă: revigoarează organismul și în zilele de caniculă
Ingrediente folosite: o linguriță de mentă de grădină și o cană de apă.
Cum se prepară: Infuzia se prepară din aceste ingrediente care se infuzează timp de trei minute, iar ceaiul se consumă cu înghiţituri mici. Prima infuzie se bea dimineaţa, înainte de micul dejun, iar a doua ceașcă se bea după cină.
Infuzia de mentă combinată cu angelică, un calmant excelent
Ingrediente: Câte o jumătate de linguriță de mentă combinată cu angelică și 500 ml de apă clocotită.
Preparare: Plantele se infuzează timp de 15 minute. Zilnic, se consumă câte 100 ml de ceai de trei ori pe zi.
Lichiorul de izmă alungă neliniştea şi stimulează digestia
Ingrediente: Patru linguriţe de frunze de izmă, 300 mg miere de tei, un litru de apă, 4 cuişoare, coaja unei portocale, vanilie (un sfert de baton), 300 ml de ţuică de ţară sau 200 ml alcool rafinat.
Preparare : Fierbem izma şi aromele în apă, la foc mic, timp de 30 de minute. Strecurăm lichidul şi adăugăm mierea. Mai lăsăm să clocotească cinci minute, mestecând băutura foarte bine, cu o lingură de lemn. Apoi, adăugăm alcoolul şi amestecăm, în continuare, până când lichiorul se omogenizează. Când este cald, turnăm lichiorul în sticle închise la culoare pe care le astupăm foarte bine. Acest lichior se serveşte ca aperitiv la mesele festive. Curativ, se bea câte un păhărel de 5o ml, după cină. Totodată, acest lichior, preparat în casă, stimulează digestia şi îndepărtează starea de nelinişte.
O băutură energizantă cu mentă, fără cofeină
Ingrediente: 250 ml lapte degresat, o lingură de pudră de cacao, o lingură de zahăr, 5-6 frunze de mentă.
Preparare: Într-o crăticioară de 500 ml, turnaţi laptele rece peste zahărul amestecat cu cacao. Amestecaţi până când compoziţia se omogenizează. Apoi, puneţi vasul la foc mic. Când licoarea începe să fiarbă, adăugaţi menta presată în blender. După aceea, turnaţi energizantul într-o cană şi adăugaţi alte 2-3 frunze de mentă pentru aromă.