Ceașca de sănătate: puterea plantelor tonice
Datorită puterii lor terapeutice, plantele tonice se numără printre cele mai apreciate și folosite. În fitoterapia occidentală, termenul de tonic se referă la capacitatea plantelor de a reface forțele organismului, de a crește vitalitatea și echilibrul în ansamblu.
Tonicele reușesc să îi țină în formă pe cei care le consumă. Aceste plante sunt la îndemâna noastră. Printre acestea se numără urzicile, frunzele de zmeură, menta, petalele de trandafiri, toate bogate în săruri minerale.
Baza ceaiului tonic pentru vigoare poate conține și alte trei plante: mușețel, iarba mâței și gura lupului. De asemenea, în unele compoziții ale plantelor tonice se adaugă și frunza de zmeură roșie, la fel de bogată în minerale. Plantele care debordează de puterea mineralelor ajută la completarea efectului terapeutic care se regăsește în unele alimente proaspete ce conțin substanțe active.
La un litru de apă se adaugă o linguriță de mentă, o jumătate de linguriță cu frunze de urzică, o jumătate de linguriță cu frunze de zmeură și o jumătate de linguriță cu petale de trandafiri. Plantele sunt infuzate timp de 10-15 minute, apoi ceaiul se ia de pe foc și după alte 5 minute se poate strecura și bea.
Ceaiul tonic nutritiv poate fi preparat și la rece. Se combină trei căni cu apă rece cu două linguri de plante. Se agită vasul și se poate ține la frigider pentru două ore.