Cel mic are păduchi. Ce e de făcut?
Micuţul tău se scarpină cam des în cap de la o vreme? Poate fi vorba de păduchi, musafiri nepoftiţi de care copilul va scăpa cu îngrijirea potrivită.
În ciuda percepţiei potrivit căreia păduchii apar numai la cei cu igienă precară, pediculoza, cum mai este numită totalitatea manifestărilor provocate de infestarea cu păduchi, afectează toate păturile sociale.
Aceste insecte minuscule, de culoare gri, se prind de păr, în zona cefei şi în spatele urechii, având membrele adaptate pentru a se putea agăţa, hrănindu-se cu sângele gazdei. Femela păduche depune până la 10 ouă zilnic, iar acestea eclozează după 8 zile, devenind apoi vizibile şi uşor de îndepărtat.
Se transmit prin contact direct
Mulţi cred ca păduchii sar sau zboară şi se agaţă de firele de păr ale unei noi gazde, ceea ce nu este deloc ceea ce se petrece în realitate.
„Transmiterea infecţiei se realizează prin contactul direct cu părul unei persoane infectate. Există controverse privind transmiterea prin intermediul obiectelor de igienă – perie de păr, prosop, lenjerie de pat – multe studii susţinând puţin probabilă contaminarea pe aceste căi, întrucât un păduche aflat în afara scalpului poate trăi o perioadă scurtă de timp“, precizează medicul specialist pediatru Irina Costache.
Totuşi, este mai bine ca fiecare copil să fie deprins cu regulile de igienă şi să aibă propriile obiecte de îngrijire personală la grădiniţă şi la şcoală.
Când să apelezi la medic
De cele mai multe ori, la debutul infectării nu apar simprome. Treptat, după câteva săptămâni în decursul cărora păduchii au devenit numeroşi, copilul suferă din cauza mâncărimilor şi a disconfortului creat de leziunile de la nivelul scalpului.
Află pe clicksanatate.ro în ce constă tratamentul infestării cu păduchi!