Cele mai bune combinații de vitamine pentru imunitate
Sistemul imunitar este armata organismului nostru şi are în componenţă nişte soldăţei, numiţi anticorpi, bine pregătiţi să facă faţă oricărui inamic. Şi cum toamna pune la mare încercare imunitatea tuturor, află cum pot creşte vitaminele rezistenţa în faţa bolilor, astfel încât să stai la adăpost.
Vitamina C şi propolis
Dintre cocktailurile de vitamine, cel mai des întâlnite şi recomandate toamna sunt vitamina C şi propolisul, uneori şi vitamina B2. Asociate, acestea sunt indicate în profilaxia infecţiilor acute şi cronice. Pot fi un adjuvant excelent în tratamentul corizei (inflamaţia mucoasei nazale), rinitelor, dar şi în cazul polipilor nazali, rinofaringitelor, amigdalitelor, laringitelor sau chiar al astmului bronşic. Propolisul este un extraordinar complex de substanţe organice, cu acţiune antibacteriană, antifungică şi antivirală, proprietăţile lui putând fi comparate cu cele ale unui antibiotic natural.
Vitamina C şi zinc
Dacă vitamina C este un nutrient esenţial vieţii, implicat în metabolismul glucozei, colagenului, acidului folic şi anumitor aminoacizi, zincul, la rândul său, controlează şi reglează procesele metabolice şi menţine integritatea celulelor. De asemenea, zincul stimulează activitatea cerebrală şi ajută la buna funcţionare a creierului. Vitamina C şi zincul au efecte asemănătoare, reuşind să se potenţeze reciproc în lupta contra numeroaselor boli. Atât zincul, cât şi vitamina C sunt recunoscute ca fiind extrem de eficiente în prevenirea răcelilor. În cazul în care acestea s-au instalat deja, suplimentele cu vitamina C şi zinc ajută la diminuarea simptomatologiei şi la scurtarea perioadei de convalescenţă.
Vitaminele C şi E
La fel ca vitamina C, şi vitamina E are rol în neutralizarea radicalilor liberi şi în reacţiile imunologice şi nu trbuie să lipsească din lista vitaminelor pentru toamnă. Îndeosebi la vârstnici, la care se constată un declin al imunităţii, administarea de tocoferol (aşa cum mai e numită vitamina E) poate avea efecte benefice, vitamina potenţând formarea de anticorpi. Un studiu efectuat pe seniori a arătat că administrarea unor doze mici, dar pe o perioadă mai mare de timp, a dus la scăderea numărului de infecţii ale tractului respirator superior.
Vitaminele A şi D
Vitamina A are rol esenţial în asigurarea troficităţii mucoaselor şi tegumentelor şi în reglarea sistemului imunitar. În mod clasic, vitamina D a fost asociată cu profilaxia rahitismului şi a osteomalaciei, fiind un component de bază în ceea ce priveşte formarea şi menţinerea unui os sănătos. Cercetările moderne au fundamentat însă unele cunoştinţe mai vechi referitoare, de exemplu, la rolul vitaminei în apărarea antiinfecţioasă, conform www.farmaciata.ro.