Cele mai bune leacuri contra oboselii

31 august 2012 14:26   Sănătate
Ultima actualizare:

Fructele de pădure

Poate nu te-ai gândit, dar o plimbare în natură nu face bine doar la psihic, ci întregului organism, aşadar nu ocoliţi fructele de pădure. Murele şi afinele conţin un nivel ridicat de magneziu şi vitamina C.

Una dintre cauzele majore ale slăbirii sistemul imunitar este nivelul scăzut de vitamina C, care induce deasemena şi o stare generală de stres şi epuizare. Consumul de mure combate efectele îmbătrânirii şi previne bolile neurodegenerative, cardiovasculare şi cancerul

Seminţele de floarea soarelui

Seminţele conţin multe fibre, care ajută tranzitul intestinal, însă efectele lor benefice asupra organismului nu se opresc doar aici. Substanţele care joacă un rol esenţial în sănătatea glandelor suprarenale sunt zincul, potasiul precum şi complexul de vitamine B (în special B6) pe care le găsim într-o concentraţie ridicată în seminţele de floare soarelui.

Nivelul ridicat de stres scade radical concentraţia acestor substanţe nutritive. Când includem în dieta noastră seminţele, organismul e plin de energie şi trecem mai uşor peste momentele de oboseală.

Migdalele

Datorită conţinutului caloric ridicat, migdalele furnizează o cantitate valoroasă de energie. Irascibilitatea, insomnia sau anxietatea sunt determinate în principal de nivelul scăzut al concentraţiei de magneziu din organism.

Migdalele sunt bogate în magneziu, substanţă esenţială în menţinerea sănătăţii glandelor suprarenale, precum şi în metabolizarea acizilor graşi esenţiali. Având în vedere că un pumn de migdale are un aport energetic de 160 calorii, mai bine ronţăiţi un pumn de migdale în locul unei pungi cu covrigei.

Mai multe