Cele mai bune plante pentru durerile de oase
15 februarie 2016 23:59
Sănătate
Ultima actualizare:
Vă dor toate oasele şi, de obicei, daţi vina pe vremea urâtă de afară? Şi totuşi, când apare soarele, de ce nu trec şi durerile? Pentru că nu prognoza e de vină, ci o afecţiune mult mai serioasă - osteoporoza.
Osteoporoza reprezintă o stare patologică ce apare mai frecvent la femei după intrarea la menopauză şi se manifestă prin dureri difuze la nivelul coloanei toracale, între omoplaţi, dar şi prin fracturi spontane. Iată care sunt cele mai bune remedii din plante.
- Propolis, miere şi arnică. Se amestecă tinctură de propolis (20 g), miere de albine (1 lingură) şi pudră de arnică (1 linguriţă), până când se omogenizează toate produsele. Pasta astfel obţinută se aplică pe zona fracturii, pentru a reduce intensitatea durerii.
- Salcie şi castan. Se face un decoct din scoarţă de salcie (1 linguriţă), arnică (1 linguriţă), scoarţă de castan (1 linguriţă), fructe de ienupăr, flori de sunătoare. Se pun în 500 ml de apă care fierbe şi se lasă la fiert 30 de minute. Soluţia obţinută după strecurare se împarte în 3 şi se consumă, câte o doză după fiecare masă, timp de 3-4 zile, pentru a ajuta la calmarea durerilor şi vindecarea fracturii.
- Coada-calului. Se face o infuzie din 1 lingură de plantă la 500 ml de apă clocotită, se infuzează 7-8 minute, se strecoară şi se bea fracţionat, pe parcursul întregii zile, astfel încât întreaga cantitate să se consume în 3 săptămâni.
- Mentă şi soc. Într-un săculeţ se pun în părţi egale frunze de ferigă, arnică, flori de soc, frunze de mentă, ventrilică. Se pune săculeţul în apa de baie. Se stă în apă 20 de minute şi se repetă îmbăierea zilnic, timp de 10 zile. În timpul băii se bea sucul de la o lămâie (50 ml) în apă plată şi neîndulcit.
- Muşeţel şi salvie. Se face un amestec de muşeţel (30 g), verbină de câmp (30 g), ciuboţica-cucului (20 g), salvie (20 g), coada-calului (20 g), cimbrişor ( 20 g), urzică (20 g), lumânărică (10 g), sulfină (10 g). O linguriţă cu vârf din acest amestec se infuzează 3 minute, în 250 ml de apă clocotită şi se beau 3 căni pe zi, în care se adaugă câte 10 picături de tinctură de coada-calului.