Cele mai eficiente plante care alungă energiile negative din jurul nostru
De secole, plantele cu puteri vindecătoare îmbunătățesc starea noastră de sănătate și atrag energiile pozitive. De aceea, aceste remedii miraculoase au trezit, în mod deosebit, interesul specialiștilor.
Referitor la efectele energiei din jurul nostru, terapeuții precizează că este firesc să cunoaștem care sunt cele mai cunoscute plante care înlătură energiile negative și ne protejează sănătatea.
Opinia specialiștilor despre energia pozitivă
De aceea, ”Pentru a se bucura de un stil dr viață sănătos, oamenii au învățat să-și alimenteze stările emoționale cu energie pozitivă, atât de necesară pentru ei, zi de zi. În timp, terapeuții au constatat că stările emoționale energizează la rândul lor celulele din corpul nostru având menirea să crească nivelul cortizolului, controlând în acest fel stimulii emoționali ai fiecăruia dintre noi. Rolul acestor stimuli este acela de a dărui fiecărui om o energie pozitivă continuă”, susține Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competențe în fitoterapie și nutriței, în studiul ”Să îndepărtăm energia negativă din viața noastră cu ajutorul plantelor”.
Busuiocul, o plantă care ne oferă energie pozitivă
Egiptenii au descoperit, cu 2000 de ani în urmă, efectele binefăcătoare ale busuiocului în viața omului și au considerat că această plantă merită să fie ridicată la rangul de plantă sacră. În același timp, grecii, după ce au constatat puterea excepțională a busuiocului asupra sănătății omului, l-au numit regele plantelor. În Europa, busuiocul a fost numit ”vindecătorul” și ocrotitorul spiritului uman. Uleiurile esențiale din compoziția plantei, mai ales când planta este proaspătă, răspândește în atmosferă o stare de liniște. Totuși, este un fapt recunoscut că busuiocul, uscat sau proaspăt, folosit în ritualurile religioase ortodoxe, răspândește în atmosferă energii pozitive, o stare de liniște și încredere în forțele omului.
Salvia vindecătoarea alungă starea de încordare din atmosferă
Salvia, care în limba latină înseamnă ”salvatoarea” îmbunătățește starea de spirit a omului și alungă neliniștea din jurul celor care o folosesc. Așa cum menționează documentele oficiale, chiar din Antichitate, salvia era apreciată ca o plantă sacră și era culeasă în adevărate procesiuni. Prin arderea acesteia, de secole, salvia a fost folosită pentru neutralizarea energiilor negative, iar în multe zone geografice era apreciată pentru efectul ei magic și tămăduitor. Și în țara noastră, acolo unde se cultivă salvie în grădini, locuitorii respectivi consideră că sunt protejați de energiile negative.
Rozmarinul a fost folosit ca o plantă medicinală și rituală
Încă din Antichitate, rozmarinul a fost folosit ca plantă medicinală, rituală şi condiment. În istoria plantei s-a menționat că, decenii de-a rândul, s-a practicat arderea crenguţelor de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele din Europa. Din păcate, această practică a fost abandonată, tocmai când ştiinţa modernă a dovedit extraordinarele proprietăţi antiseptice ale uleiului acestei plante purificatoare. Mai mult, datorită efectului antiseptic, când nu existau frigidere, această plantă era folosită în arta culinară, pentru puterea sa de a păstra prospețimea cărnii. În zilele noastre, în multe gospodării, se ard crenguțe de rozmarin pentru purificarea atmosferei, dar și pentru îndepărtarea stării de neliniște și încordare în familiile cu persoane mereu agitate .