Cele mai sănătoase tipuri de pește. Evitaţi sortimentele care conţin mercur
Peştele este o sursă de proteine şi acizi graşi Omega 3, care au rolul de a reduce nivelul de colesterol, menţin inima sănătoasă şi ajută la prevenirea depresiei. Conform unui studiu, peştele prelungeşte viaţa cu aproximativ doi ani, însă nu toate sortimentele sunt sănătoase. Click! îţi spune care sunt cele mai sănătoase tipuri de peşte ca să ştii ce trebuie să alegi atunci când mergi la piaţă sau la hipermarket.
Peştele este un sortiment de carne cu foarte puţine calorii şi este recomandat în special femeilor gravide, datorită conţinutului crescut de vitamine, precum A, D, E, B12, minerale, fosfor, iod, potasiu şi grăsimi sănătoase. Unele sortimente de peşte conţin cantităţi mari de mercur, care poate fi extrem de periculos pentru femeile însărcinate sau pentru cele care alăptează.
Cele mai sănătoase tipuri de pește. Macroul, sardinele şi somonul
Toţi peştii conţin mercur, dar unele specii au cantităţi neglijabile şi considerate sigure pentru organism. Peştii mari sunt cei mai periculoşi pentru că trăiesc mai mult şi acumulează pe parcursul timpului cantităţi mari din acest metal greu. În prezent, în România, majoritatea sortimentelor pe care le găsim în comerţ sunt specii de crescătorie, de provenienţă acvacultură, însă chiar şi aşa putem profita de efectele sale benefice asupra organismului. Trebuie să alegem un sortiment de peşte, astfel încât balanţa să încline în favoarea acizilor graşi Omega 3 şi în defavoarea mercurului. Cele mai sănătoase sortimente de peşte sunt macrou (cât mai mic), anşoa, hering, sardine, somonul. Acestea ar fi cele mai indicate spre consum în cazul femeilor însărcinate.
Cele mai sănătoase tipuri de pește. Bibanul de mare, calcanul, codul
Nu trebuie ocolite nici următoarele tipuri de peşte: bibanul de mare, calamarul, calcanul, scoicile, codul şi stridiile pot fi consumate fără probleme.
Dintre peştii de apă dulce (crap, caras, biban, plătică), cel mai bogat în Omega 3 este păstrăvul, cu un nivel apropiat de peştele oceanic, iar cel mai sărac este somnul. Carnea peştilor de râu şi de baltă este mai uşor de digerat decât cea a peştilor oceanici şi are de două ori mai puţine calorii, fiind indicată mai ales persoanelor supraponderale şi obeze. Asociaţia Americană de Cardiologie recomandă cel puţin două porţii pe săptămână, a câte 150-200 de grame.
Cele mai sănătoase tipuri de pește. Rechinul şi pangasius, de evitat
În categoria de peşte care trebuie evitat se numără rechinul, tonul, macroul mare, peştele spadă, homarul şi crapul, pentru că de-a lungul vieţii, concentrează multe toxine în carne. Merluciul şi pangasiusul sunt alte sortimente de peşte cu foarte puţini spre deloc acizi graşi Omega 3 şi cantităţi impresionante de mercur şi alte substanţe toxice, deci nici nu intră în discuţie să cumpărăm aşa ceva.
Cele mai sănătoase tipuri de pește. Atenţie cum preparaţi peştele!
Un alt aspect important îl constituie felul în care gătim peştele. Este important să reţinem că pestele pane sau prăjit în ulei devin adevărate bombe calorice, iar prin uscare şi afumare peştele pierde mare parte din acizii graşi Omega 3. cel mai bine este să preparaţi peştele la cuptor, la grătar sau la aburi. Nu este bine nici să combinaţi peştele cu maioneză sau cu alte sosuri. Nu folosiţi ulei în cantităţi mari pentru a face o salată de icre, ci mai degrabă consumaţi-le pe pâine unsă cu puţin unt.