Cimbrul ţine răceala la distanţă

17 noiembrie 2016 19:47   Sănătate
Ultima actualizare:

Folosit pe scară largă în bucătăria internaţională, graţie aromei puternice, inconfundabile, cimbrul este recunoscut şi pentru proprietăţile sale medicinale.

Află din „Click! pentru femei“ care sunt ceaiurile preparate din această plantă, recomandate în tratarea mai multor boli, între care şi a răcelii!

Soiuri cu proprietăţi curative

Există 3 tipuri de cimbru: cel de cultură (Thymus vulgaris), folosit în diverse preparate fitoterapeutice, cel de grădină (Satureja hortensis), utilizat drept condiment, şi cimbrişorul (Thymus serpillum), bun atât pentru condimentarea mâncărurilor, cât şi în tratarea unor afecţiuni. Deşi proprietăţile lor sunt foarte asemănătoare, cimbrul de cultură este planta cel mai des utilizată în prepararea remediilor naturiste. Uscat, acesta are un nivel ridicat de vitamine, minerale şi uleiuri volatile.

Tratamente şi indicaţii terapeutice

Preparatele pe bază de cimbru sunt indicate în tratarea unei game largi de afecţiuni, de la dischinezii biliare şi viermi intestinali, până la astm, bronşită şi banala răceală. În cazul în care tuşeşti sau ai nasul înfundat, nu este nevoie să iei medicamente, tinctura de cimbru fiind un expectorant  natural. Datorită substanţelor active, acesta luptă cu virusurile şi cu bacteriile din organism. Conţinutul de vitamine C, A, potasiu, calciu şi zinc contribuie la întărirea sistemului imunitar şi la reducerea simptomelor bolii.

Combate infecţiile virale şi respiratorii

În tratarea bronşitei, a răcelii şi a pneumoniei în stare incipientă, cimbrul de cultură este planta pe care poţi conta. Recomandată este tinctura, câte 1 linguriţă de 4 ori pe zi, în cure de maximum 10-12 zile. Pentru efecte maxime, aceasta se combină cu tinctură de ciuboţica-cucului, în proporţie de 2 la 1, doza recomandată fiind aceeaşi ca şi în cazul cimbrului simplu. În general, rezultatele se văd după primele zile. La nevoie, planta poate fi administrată şi sub formă de infuzie, preparată din 2 linguriţe de plantă uscată, la o cană de apă fierbinte. Are efect expectorant şi descongestionant, ajutând la eliminarea mucusului. În caz de laringită sau amigdalită, se face gargară cu infuzie de cimbru, de 2-3 ori/zi. De asemenea, se poate folosi ulei volatil de cimbru în lampa de aromaterapie sau în inhalaţii, pentru dilatarea bronhiilor. 

Mai multe