Ciupercile, sursă bună de proteine. Sunt ideale pentru vegetarieni

19 octombrie 2020 13:20   Sănătate
Ultima actualizare:

Ciupercile sunt o sursă valoroasă de proteine, asemănătoare celor existente în carne. Deseori, ciupercile comestibile sunt consumate mai mult de vegetarieni, de persoanele care vor să slăbească sau în timpul posturilor religioase. Cantitatea de proteine conținută de ciuperci nu este prea mare, dar o porție de ciuperci comestibile reprezintă un aliment vegetal hrănitor.

Chiar dacă se cunosc circa 40.000 de specii de ciuperci, nu toate sunt  comestibile, iar când alegem soiurile pentru consum este bine să preferăm ciupercile comestibile pe care le găsim prin magazine,  la raioanele cu legume. .

De ce este bine să consumăm ciuperci

Cercetătorii europeni apreciază aceste legume, deoarece sunt singurele  plante din regnul vegetal care conțin glicogen și vitamine din complexul B; de aceea, ciupercile sunt denumite ”carne vegetală”.

”Ciupercile comestibile din soiul  champignon conţin un procent semnificativ de oligoelemente (potasiu, seleniu, fosfor şi zinc). Aceste substanțe active previn bolile memoriei, aterosleroza și  reduc riscul atacurilor cerebrale. De asemenea, ciupercile au virtuţi antitumorale şi imunologige, care sunt testate ştiinţific. Conţinutul bogat în vitamine din complexul B (100 grame) acoperă peste 30 % din doza zilnică necesară”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competențe în fitoterapie și nutriție.

Ciupercile champignon sunt alimente puțin sărate

Ciupercile champignon conţin puţine proteine-15 calorii la 100 de grame şi de aceea pot fi consumate şi de supraponderali. Este bine de știut că magneziul, clorul, sodiul şi calciul sunt mai puţin reprezentate în compoziţia ciupercilor comestibile. De aceea, aceste legume se încadrează în grupul alimentelor puţin sărate și pot fi consumate de bolnavii care au restricţii la consumul alimentelor sărate.

Ciupercile conțin fibre sănătoase

Ciupercile conțin fibre bune. Referindu-se la rolul fibrelor în organism, nutriționiștii europeni susțin că ciupercile ca și  spanacul, varza și alte legume conțin fibre bune, spre deosebire de fibrele conținute de cereale, care, deseori, irită tubul digesriv.

Numeroase studii și articole de specialitate demonstrează că ciupercile pot fi de ajutor în afecțiuni grave: cancer de prostată, cancer de sân, colesterol ridicat, probleme de imunitate sau diabet.

       

Mai multe