Coaja de portocală, bună pentru digestie

23 noiembrie 2018 18:13   Sănătate
Ultima actualizare:

Nu mai aruncaţi coaja de portocală!

Sub formă de ceai, răzuită peste salate şi desert sau, pur şi simplu, mestecată cu tot cu pulpă, aceasta aduce numai beneficii organismului, prin varietatea nutrienţilor pe care îi conţine.   

Stimulează digestia

Un ceai de coji de portocale îţi poate fi de mare ajutor pentru combaterea constipaţiei şi a balonării. Trebuie să stii că este mai eficient dacă foloseşti coajă de portocală uscată. Astfel, ia o linguriţă plină cu coajă şi pune-o într-un vas de 450 mililitri de apă fierbinte. Lasă la infuzat aproximativ 15 minute sau mai mult dacă îţi place aroma mai puternică. Bând acest ceai, vei beneficia de un laxativ destul de eficient. Trebuie ştiut că 100 de grame de coji de portocale conţin cel puţin 10,6 grame de fibre.

Ţine la distanţă gripa şi răceala

Cojile de portocale sunt pline de vitamina C, ideală pentru stimularea sistemului imunitar şi pentru prevenirea bolilor respiratorii. Poţi înmuia coaja de portocală în puţină apă clocotită şi o laşi să stea un pic. Bea acest lichid, din când în când, pe timpul zilei, şi răceala va dispărea mai devreme decât de obicei.

Scade colesterolul

Aproape toţi compuşii anti-colesterol din portocale se găsesc în coajă. Aceştia combat colesterolul rău (LDL), vinovat pentru apariţia cheagurilor de sânge.

Combate cancerul

Pe lângă faptul că luptă cu radicalii liberi, compuşii din cojile de portocale pot împiedica dezvoltarea şi răspândirea celulelor canceroase.

Ameliorează arsurile la stomac

Cojile de portocale sunt un adevărat medicament natural împotriva arsurilor la stomac. Dacă sunt folosite mai mult de 20 de zile, te pot scăpa de ­această problemă, conformwww.doctorulzilei.ro.

Mai multe