COMUNICI mai mult, TRĂIEŞTI mult şi bine!

31 decembrie 2012 2:46   Sănătate
Ultima actualizare:

O echipă de cercetători de la Universitatea din Edinburgh a ţinut sub observaţie, timp de 20 de ani, un număr de 298 de gorile de la câteva grădini zoologice din Statele Unite şi Canada.

Conform studiului, cele mai sociabile şi prietenoase gorile au trăit cu până la patru ani mai mult decât exemplarele introvertite.

Această tendinţă pare să se aplice şi în cazul oamenilor: persoanele extroverite trăiesc mai mult.

Una dintre explicaţii este aceea că extrovertiţii apelează frecvent la susţinerea din partea apropiaţilor şi a prietenilor, atunci când se află în situaţii stresante.

,,Să ai pe cineva care te înţelege şi îţi este alături te poate ajuta să depăşeşti orice dificultate", a explicat Alexander Weiss, unul dintre autorii studiului şi profesor de psihologie la Universitatea din Edinburgh, pentru MensHealth.com

Reducerea factorilor de stres şi evitarea momentelor tensionate înseamnă mai puţine probleme cu inima şi o imunitate bună, crede cercetătorul.

Mai multe