Consultaţii şi detartraje gratuite în toată ţara

17 mai 2014 18:23   Sănătate
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de stomatologi s-au înscris până acum într-o campanie de educare privind igiena orală, în urma căreia oferă consultaţii gratuite în cabinetele lor şi, în unele cazuri, detartraje gratuite.

Cei interesaţi își pot face o programare intrând pe website-ul zambesteromania.ro, în secțiunea „Consultații stomatologice gratuite", alegând județul și orașul. Li se vor afișa datele de contact ale cabinetului și un indicator care arată dacă respectivul cabinet oferă și detartaje gratuite, iar programarea se face simplu printr-un telefon direct la cabinet.

În urma unor astfel de vizite, medicii dentişti pot semnala care sunt urgențele și prioritățile în tratamentul dentar, pot explica copiilor care e tehnica de periaj corectă, pot sfătui orice persoană în alegerea periuței și pastei de dinți potrivite; de asemenea, medicii dentiști pot face recomandări în privinţa alimentației pentru menținerea unei danturi sănătoase.

Medicii care doresc să intre în rețea se pot înscrie direct pe site, în aceeaşi secțiune. Campania se finalizează în decembrie.

Mai multe