Consumă 400 grame de fructe şi legume pe zi

27 aprilie 2012 13:36   Sănătate
Ultima actualizare:

Fructe şi legume zilnic. 5 porţii pe zi sunt un obiectiv bun, iar dacă vei număra porţiile în fiecare zi, vei observa că este o metodă pentru a creşte treptat cantitatea zilnică.

O porţie înseamnă 80 grame şi poate consta în oricare dintre alternativele următoare: un măr, o banană, o pară, o portocală sau alt fruct de acest gen, două prune, jumătate de grepfuit sau avocado, trei linguri de legume (crude, gătite, congelate sau conservate), un pahar de suc de fructe natural.

Consumă şi carbohidraţi, în special complecşi, în fiecare zi. Carbohidraţii reprezintă principala sursă energetică a organismului. Alege de fiecare dată când poţi cereale integrale!

Nu uita de lactate. Laptele, brânza, iaurtul sunt surse de proteine, de vitamina A şi vitamine din complexul B. De asemenea, conţin o cantitate semnificativă de calciu care ajută la fortificarea sistemului osos.

 Mănâncă peşte, carne, ouă, mazăre şi alte surse proteice nonlactate. Recomandăm să consumi cel puţin două porţii de peşte pe săptămână, dintre care una de peşte gras (somonul, macroul, păstrăvul, herringul, tonul proaspăt şi sardinele). Alege preparate cu conţinut redus de sare.

Mai multe