Consumă seminţe de susan pentru o digestie bună

7 noiembrie 2017 17:35   Sănătate
Ultima actualizare:

Cu o concentraţie de nutrienţi foarte ridicată, seminţele de susan pot fi consumate ca atare, în diverse preparate culinare, sau pisate, apoi adăugate în salate, sosuri sau deserturi. Totodată, ele au capacitatea de a lupta, a preveni sau a vindeca anumite afecţiuni. Aflaţi ce minuni fac în organism!

Regenerează pielea. Susanul este plin de zinc, un mineral esenţial pentru producerea colagenului, care dă pielii elasticitate. De asemenea, zincul ajută la refacerea ţesuturilor deteriorate din organism. Uleiul de susan e cunoscut ca un calmant pentru arsurile de pe piele. 

Stimulează digestia. Bogate în fibre, seminţele de susan sunt recunoscute pentru aportul lor la un sistem digestiv sănătos şi un colon sănătos, conform www.farmaciata.ro.

Ajută dantura. Atât seminţele de susan, cât şi uleiul ajută la eliminarea plăcii dentare, ducând astfel la creşterea sănătăţii orale. Mai mult, uleiul de susan poate ajuta chiar şi la albirea dinţilor.

Previne cancerul. Seminţele de susan conţin un compus anticancer numit fitat, care se regăseşte şi în alte plante, dar şi magneziul din componenţa acestora are la rândul său proprietăţi anticancer. Un studiu publicat în Jurnalul American de Nutriţie Clinică a constatat că riscul de tumori colorectale scade, graţie susanului, cu 13%.

Stimulează sănătatea osoasă. S-a dovedit că zincul stimulează creşterea densităţii minerale a oaselor şi ajută la sănătatea sistemului osos. Studiul a demonstrat o corelaţie directă între deficienţa de zinc şi osteoporoza din zona şoldului şi a coloanei vertebrale. În plus, seminţele reprezintă o importantă sursă de calciu, mineral esenţial pentru sănătatea oaselor şi prevenirea afecţiunilor sistemului osos.

Ajută în caz de artrită. Un mineral important pentru sistemele antiinflamatorii şi antioxidante enzimatice, cuprul este cunoscut şi pentru reducerea durerii şi a umflăturilor asociate cu artrita. Studiile au demonstrat că seminţele de susan au fost mai eficiente decât medicamentele nesteroidiene antiinflamatoare, în cazul osteoartritei la genunchi. Mai mult, seminţele nu au efecte secundare. Pentru cei care au artrită la genunchi, ar fi nevoie – potrivit studiului – de aproximativ patru linguri de seminţe de susan pe zi. 

Mai multe