Copiii dependenţi de televizor riscă să se îmbolnăvească, avertizează medicii

9 ianuarie 2013 1:36   Sănătate
Ultima actualizare:

Copiii dependenţi de televizor şi de calculator se expun unui risc major, fiind mai predispuşi obezităţii la maturitate, avertizează o echipă de medici britanici.

Potrivit versiunii online a publicaţiei „The Telegraph", copiii care petrec mult timp în faţa televizorului ori a calculatorului riscă să devină obezi mai târziu în viaţă, ceea ce le-ar provoca şi alte probleme de sănătate.

Centrul Mondial de Cercetare a Cancerului le-a solicitat părinţilor să reducă timpul pe care cei mici îl petrec în faţa televizorului ori a calculatorului la mai puţin de două ore pe zi. De asemenea, experţii au declarat că aceşti copii ar trebui să aibă mai multe activităţi în aer liber.

„Oamenii presupun adesea că un comportament sedentar este echivalentul lipsei de mişcare", a spus Kate Mendoza, preşedintele departamentului de comunicare al centrului.

„Dar cineva poate să depună efort fizic în limitele recomandate şi totuşi să fie sedentar", a afirmat ea. „Copiii pot face mişcare la şcoală, la orele de sport sau jucându-se, dar dacă petrec mult timp acasă fiind inactivi, ar putea dezvolta obiceiuri care să le crească riscul de a suferi de cancer, boli de inimă sau diabet ".

De asemenea, aceasta a adăugat pentru „Daily Mirror" că „prin reducerea sedentarismului, copiii vor fi mai puţin expuşi obezităţii".

Potrivit unui raport din 2008 al Consiliului Naţional al Audiovizualului, copiii români petrec în medie 137 de minute uitându-se la televizor (n.r.: în zilele lucrătoare) şi/sau 103 minute în faţa calculatorului.

O statistică a Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon" arată că România se află pe locul al treilea în Europa, în privinţa procentului de persoane supraponderale, iar 40% dintre copiii din ţara noastră sunt obezi.

Medicii recomandă ca timpul petrecut în faţa televizorului şi/sau a calculatorului să nu depăşească două ore.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Uniunea Europeană există aproximativ 14 milioane de copii obezi, iar numărul acestora creşte cu 400.000 în fiecare an.

Medicii sfătuiesc şi adulţii să practice sport timp de o oră şi un sfert în fiecare săptămână şi să se implice totodată în activităţi fizice mai puţin solicitante, precum plimbările.

Mai multe