Cum acorzi primul ajutor unui bolnav de epilepsie

26 martie 2013 15:59   Sănătate
Ultima actualizare:

Sunt 500.000 de români bolnavi de epilepsie, conform estimărilor specialiştilor. Nu se ştie niciodată când cineva, în jurul tău, face o criză şi are nevoie de ajutor. Iată ce trebuie să ştii.

- În primul rând, păstrează-ţi calmul şi asigură-te că bolnavul nu are nimic în jur de care s-ar putea lovi.

- Nu încerca să îl imobilizezi dacă are o criză convulsivă.

- Nu-i băga bolnavului nimic în gură, contrar credinţei populare că, în timpul crizei, îşi poate înghiţi limba.

- Nu-i da apă sau pastile până nu-şi revine complet.

- În situaţia în care criza durează mai mult de 5 minute, sună de urgenţă la 112.

- După ce se termină criza, persoana ar trebui aşezată pe partea stângă. Există riscul ca, înainte să-şi revină complet, bolnavul să vomite. Prin urmare, capul ar trebui să fie într-o parte, astfel încât voma să nu fie înhalată.

- E bine să rămâi alături de persoana bolnavă 5-20 de minute, până îşi revine complet.

Informaţiile despre epilepsie au fost împărţite azi prin Capitală de voluntaţii şi reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Epilepsie din România (ASPERO), cu ocazia Zilei Mondiale a Epilepsiei, sau Purple Day (n.r. „ziua mov"). Această zi este marcată la 26 martie în peste 50 de ţări din lume.

În Bucureşti, de dimineaţă, s-au împărţit brioşe mov medicilor din Spitalul Universitar de Urgenţă şi din Spitalul Clinic de Urgenţă «Bagdasar-Arseni», iar în această seară se vor lansa lampioane în Parcul IOR.

Mai multe informaţii despre evenimentele zilei, dar şi despre această boală găseşti pe www.aspe.ro.

Mai multe