Cum afli dacă ai probleme cu tiroida
Tiroida este o glandă care a împrumutat forma unui fluture, fiind situată la nivelul gâtului. Este responsabilă de reglarea metabolismului, iar dereglările ei duc la apariţia problemelor la nivelul mai multor organe. Iată ce investigaţii îţi arată dacă totul este bine sau dacă e cazul să începi un tratament, conform ghidului ”Toate analizele medicale pe care le faci într-o viaţă”.
Pentru identificarea disfuncţiilor tiroidiene, medicii endocrinologi recomandă, în afara analizelor de sânge, investigaţii medicale precum ecografia tiroidiană şi scintigrafia.
Scintigrafia depistează cancerul tiroidian
Scintigrafia tiroidiană este o analiză esenţială care permite evaluarea ţesutului tiroidian, cu ajutorul căreia se poate stabili tipul nodulilor tiroidieni (dacă sunt sau nu canceroşi). Rar scintigrafia este recomandată şi pacienţilor a căror teste sangvine indică hipotiroidism sau hipertiroidism, pentru o evaluare cât mai amănunţită. Tot cu ajutorul acestei proceduri se evaluează starea pacienţilor după tratamentul anticanceros.
Cum te pregăteşti pentru intervenţie
- trebuie să întrerupi orice tratament medicamentos administrat pentru tiroidă, cu o săptămână înainte de procedură;
- trebuie să anunţi medicul dacă iei medicamente pentru alte afecţiuni, cât şi dacă alăptezi;
- cu două ore înainte de investigaţie, nu ai voie să mănânci.
Interzisă femeilor însărcinate
Cu patru ore înainte de începerea procedurii, medicul îţi va da o pastilă cu iod, ca să fie absorbit de glanda tiroidă. Apoi, medicul face capturi cu o cameră specială. Procedura va fi repetată după 24 de ore. Scintigrafia nu are efecte secundare, însă nu este recomandată femeilor gravide sau celor care alăptează. Procedura costă în jur de 300 de lei.
Ecografia tiroidiană, nedureroasă
Nu este o investigaţie de rutină, ci este recomandată de medicii endocrinologi pentru depistarea nodulilor tiroidieni, cât şi pentru identificarea acestora, dacă sunt benigni sau maligni. De asemenea, este stabilită şi consistenţa acestora, dacă sunt lichizi sau solizi.Ecografia tiroidiană este indicată şi celor cu tiroida crescută în volum, mai ales că este posibil să aibă nevoie şi de o intervenţie chirurgicală. Nu în ultimul rând, este recomandată şi celor care au în familie persoane care au suferit de cancer tiroidian.
Ce trebuie să mai ştii
- procedura este neinvazivă, căci nu foloseşte radiaţii, este rapidă şi nu are efecte secundare;
- pacientul poate pleca acasă imediat după terminarea examinării;
- nu necesită proceduri speciale şi durează în jur de 30 de minute;
- se recomandă inclusiv femeilor însărcinate, căci nu pune în pericol viaţa fătului.
Investigaţia costă între 80 şi 140 de lei
Investigaţia care permite vizionarea tiroidei în timp real se realizează cu ajutorul undelor sonore emise de un aparat special (transductor), însă sunt imperceptibile la nivelul urechii. Viteza de propagare a undelor este influenţată de densitatea tiroidei. O parte din unde se reflectă şi se reîntorc transductor, sub forma informaţiilor. Ulterior, cu ajutorul unui program pe calculator, aceste informaţii sunt transformate în imagini, pe care medicul le interpretează. Investigaţia costă între 80 şi 140 de lei.